POLITIC | Portariuc despre refuzul lui Flutur de a face parte din echipa sa, după alegeri: „Invitația rămâne deschisă, chiar dacă dânsul nu a fost elegant”
Interviu cu Primarul Ovidiu Portariuc:
Domnule primar, ați început campania cu o provocare. L-ați invitat pe dl. Flutur să vină în echipa dvs. după alegeri. Dânsul v-a refuzat, spunând că echipa dvs. e proastă și că nu poate face parte din ea. Ce îi răspundeți?
Regret sincer această atitudine. Eu nu mi-aș permite să spun că eu sunt cel mai bun, iar toți ceilalți sunt niște proști sau slab pregătiți. Din acest motiv orașul nostru a avut mult de suferit. Au fost mereu două sau trei tabere politice și fiecare spunea că ai lui sunt perfecți , iar ceilalți sunt proști. S-au certat ca chiorii tot timpul, s-au blocat, și-au băgat bețe în roate, iar în final orașul și cetățenii au avut de suferit. Și mie mi-au blocat proiecte bune pentru oameni, pentru oraș, nu pentru mine. Nu e păcat?
Toți avem părți bune și părți părți mai puțin bune. Domnul Flutur spune că echipa sa e perfectă. Dar ați văzut că unii din această echipă sunt trimiși în judecată de DNA pentru corupție. Mă refer aici la mâna sa dreaptă din mandatul trecut, fostul vice-primar Cătălin Alexa. Mai e dl. Diaconu de la Modern Calor, care din câte știu e anchetat într-un dosar penal, dar îl văd din nou în echipa d-lui Flutur. Chiar și dânsul are probleme cu justiția, în câteva dosare. Deci, iată, nu sunt chiar așa perfecți cum ei.
Nu am atacat aceste lucuri. Am spus doar că invitația e valabilă după ce dl. Flutur își rezolvă problemele penale, pe care sper să și le rezolve.
Dacă îl invitați în echipa dvs. înseamnă că îi recunoașteți anumite calități. Dânsul spunea că nu v-ar invita pentru că i-ați scădea nivelul echipei… Vă mențineți invitația?
Nimeni nu e născut primar. Meseria asta se învață la locul de muncă. Am învățat enorm în acești patru ani și cu siguranță mai am de învățat. Știți cum se spune, toată viața înveți. Nu sunt mulți în Botoșani care știu cum să conducă o primărie. Sunt eu, dl. Flutur, dl. Egner… oameni care au ocupat această funcție. Și dl. Flutur a învățat mult cât a fost primar. Deci, indiferent ce ar spune dânsul despre mine, eu nu îi neg experiența câștigată cât a fost primar.
Dar v-ar scădea sau v-ar crește nivelul echipei?
Nu am gândit în astfel de termeni. Nu experiența administrativă e ceea ce am avut în vedere când i-am adresat invitația.
Vreau să punem capăt scandalului politic din administrația orașului. L-am invitat pe dl. Flutur să colaborăm după alegeri pentru că ar fi o garanție că măcar în lucrurile importante pentru oraș nu mai avem ceartă și scandal între cele două tabere politice.
Dvs. veniți cu pacea politică, iar cei de la PNL vă atacă în problema câinilor maidanezi… vor urma și altele. Veți rezista să nu-i atacați?
Cui ajută această luptă surdă a politicienilor? Nici nu i-am înțeles. M-au atacat exact acolo unde erau ei foarte vulnerabili. Nu mai știți ce scandal internațional a fost pe vremea d-lui Flutur când au otrăvit câinii din padocuri? Acum situația e complet diferită. S-au luat mii de câini de pe străzi și stau în padocuri. Am înțeles că PNL ar vrea să revină la soluția finală cu eutanasierea. Vezi doamne, ca să reducă fondurile… Dar fondurile sunt de la ONG-uri… ei aduc hrana, sterilizează câinii…
Nu mi-ați răspuns… După replica d-lui Flutur, vă mențineți invitația?
Desigur. Invitația rămâne deschisă, chiar dacă răspunsul său nu a fost deloc elegant. Aici nu e vorba nici de orgoliul meu și nu ar trebui să fie vorba nici de orgoliul d-lui Flutur. E vorba de viitorul acestui oraș.
Am multe proiecte în derulare. Am noul spital în licitație. La fel sunt blocurile ANL care se vor construi pe șos. Iașului. Am început anveloparea blocurilor. Am terminat prima fază de reabilitare a termoficării, vine faza a doua. Avem zeci de proiecte pregătite pentru fonduri europene, pentru transportul public. În mandatul meu s-au creat circa 5.000 de locuri de muncă, iar acum am un proiect pentru un parc industrial care să ofere alete joburi. Acum finalizez Parcul Cornișa, dar vreau să fac în apropiere și un parc „Aventura”, cu cabluri și tiroliene. Toate acestea sunt începute, în diverse faze. Ce ar însemna ca după alegeri să am iar un consiliu dominat de scandaluri politice, care blochează totul? Nu ar fi păcat?
Strângeți semnături pentru proiectele respinse de consilierii PDL-PNL, cum îi numiți dvs…
Dar nu sunt cei de la PDL și PNL?
Acum s-au unit. Sunt toți de la PNL…
Da, dar când au fost votați nu erau cu sigla PDL? Nu poți să fii ales ca PDL-ist, iar peste noapte să vii să spui că ești liberal… Nu ține! Să fim serioși!
Deci cum se împacă Pacea politică și strângerea de semnături împotriva celor din PDL-PNL?
Dar nu e deloc așa! Eu nu strâng semnături împotriva cuiva. Eu strâng semnături de la cetățeni ca să le amintesc politicienilor pe cine trebuie să reprezinte. Legea administrației publice locale spune că orice cetățean poate iniția un proiect de hotărâre dacă strânge 5% din semnăturile locuitorilor din oraș. Eu sunt primar PSD și am fost blocat de consilierii PDL-PNL. Evident că motivele au fost pur politice. Cred însă că dacă fiecare din proiectele respinse va avea în spate un număr important de semnături, atunci consilierii își vor pune altfel problema.
Nu spuneți și dvs. ca Băsescu… „Dați-mi un consiliu!”?
Eu nu aș vrea să mă asemăn cu dl. Băsescu nici măcar așa în glumă. Evident că orice primar își dorește să aibă majoritate în consiliu. Dacă aș fi avut majoritate, Botoșaniul ar fi fost mai departe astăzi. De aceea am propus „Pacea politică” pe proiectele importante, ca să nu mai pierdem ca oraș așa cum am pierdut în ultimii 25 de ani… Conform sondajelor există șanse ca PSD să obțină 47-48%, iar cu redistribuire să facă majoritatea…
Dacă veți avea majoritate PSD îl mai chemați pe dl. Flutur să vină în echipa dvs.?
Nu îl voi chema atunci. L-am invitat deja acum, înainte să știu rezultatul votului. Tocmai ca să nu pară o tocmeală politică. Invitația rămâne deschisă, dar dacă nu vrea, nu insist. Sper ca măcar să își respecte semnătura pe care a pus-o pe „Pacea politică pentru dezvoltarea orașului”.