DIVERSE | Oamenii nu mai reușesc să-i asculte cu adevărat pe cei din jur. Cum ne ajută psihologii să devenim din nou atenți?
Într-o societate în care atenția ne este distrasă de mulți factori și stimuli, aceștia devenind cauze serioase ale neîntelegerilor dintre oameni, psihologii ne invită să ne antrenăm “urechea” ca să-i auzim pe ceilalți cu adevărat, printr-un model dezvoltat de un reputat psiholog german.
Revoluționarul model de comunicare al celor “patru urechi”, dezvoltat de Schulz von Thun, va fi principalul subiect de dezbatere al workshopului organizat de Centrul de Studii si Dezvoltare a Persoanei, care va avea loc în perioada 24-27 septembrie 2015, în țara noastră. În cadrul evenimentului, psihoterapeuții centrați pe persoană îi vor antrena pe participanți să fie mai receptivi la discuțiile pe care le au cu cei din jur și să-i convingă, la rândul lor, pe cei cu care vorbesc, să le asculte mesajele. Această practică se va realiza prin cele patru nivele de comunicare ale modelului, și anume: conținutul problemei (“cum stau lucrurile”), comunicare despre sine (“eu sunt…”), comunicare despre relație (“noi suntem…”), solicitarea (“ce vreau de la tine…”). Procesului de grup în psihoterapia centrată pe persoană îi sunt specifice cele trei condiții necesare schimbării unei persoane descrise de cel mai cunoscut umanist al lumii, Carl Rogers: acceptarea pozitivă necondiționată, congruența și empatia.
Workshop-ul va fi coordonat de o reputată echipă de formatori și psihoterapeuți români centrați pe persoană ai Centrului de Studii și Dezvoltare a Persoanei, printre care amintim: Georgeta Niculescu, Mihaela Bonațiu, Florența Foca, Laurențiu Dobrotă, Dragoș Geamănă.
“Modelul lui von Thun este o practică revoluționară la nivel mondial și ne-am dorit să îl aducem în atenția opiniei publice din România și chiar să-l implementăm la nivel comportamental. Oamenii au nevoie să fie ascultați, au nevoie să-și exprime sentimentele, iar cei din jur să fie receptivi la mesajele lor. În cadrul acestui workshop, nu numai că vom dezbate conceptul, ci-l vom și aplica în viața de zi cu zi, participanții vor putea operaționa cu el și în lumea reală. După ce l-am testat de câțiva ani, am constat că persoanele aflate într-o relație și-au deschis noi perspective și ferestre și modelul patru urechi i-a ajutat să construiască o relație mai solidă, bazată pe comunicare și respect”, declară psihoterapeutul Mihaela Bonaţiu, președintele Centrului de Studii și Dezvoltare a Persoanei.
Cei interesați se pot înscrie pe website-ul www.s-concept.ro sau pot contacta organizatorii la numerele de telefon: 0723.233.195 (Laurențiu Dobrotă) și 0722.609.530 (Dragoș Geamănă).