INFRACTIONAL | Șofer de camion prins de jandarmi furând motorină
În seara zilei de 10 martie a.c., șoferul unui camion parcat la intersecția străzilor I.C.Brătianu și Eternității din municipiul Botoșani, a fost observat de un echipaj de jandarmi care patrula în zonă în timp ce lăsa un sac negru lângă un copac.
Jandarmilor li s-a părut suspect comportamentul bărbatului, la controlul conținutului sacului fiind găsit un bidon de 24 de litri cu motorină.
În cauză s-a stabilit că șoferul, angajat al unei firme din localitate, a umplut bidonul cu motorina din rezervorul camionului la terminarea programului de lucru, intenționând ca după ce preda autovehiculul, să se întoarcă pentru a lua bidonul.
Carburantul a fost predat administratorului societății la care lucra bărbatul.
Jandarmii i-au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, dosarul urmând a fi înaintat pentru soluționare Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani.
Cu o zi înainte, jandarmii au restituit unui bărbat din municipiul Dorohoi o bicicletă, a cărei lipsă a fost sesizată de proprietar prin apel 112.
În urma verificărilor efectuate de jandarmi și a precizărilor păgubașului, bicicleta sustrasă a fost găsită pe strada Crișan din localitate , în curtea unui tânăr de 18 ani, care va răspunde penal pentru fapta săvârșită.