ImportantLocal

LOCAL | DNA a trimis în judecată trei șefi din conducerea unei cooperative agricole din Darabani. Vezi de ce!

În campania din anul 2010, inculpații Balahura Daniel, David Ionel și Sîsîiac Gheorghe, în calitate de persoane cu funcții de conducere în cadrul Cooperativei Agricole 4 Stejari, din orașul Darabani, jud. Botoșani, au folosit și prezentat, cu rea-credință, la dosarul unei cereri de plată înregistrat la APIA Botoșani, documente false prin contrafacerea subscrierii, care conțineau date nereale și inexacte precum și declarații incomplete și inexacte, având ca rezultat obținerea ilegală de fonduri din bugetele administrate de Uniunea Europeană, în valoare de 126.116,69 lei.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpaților:

Daniel Balahura, președinte al Cooperativei Agricole 4 Stejari, din orașul Darabani, jud. Botoșani, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,

Ionel David, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea a 3 (trei) infracțiuni de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,

Gheorghe Sâsâiac, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea a două infracțiuni de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

Potrivit rechizitoriului, în campania din anul 2010, inculpații Balahura Daniel, David Ionel și Sîsîiac Gheorghe, în calitate de persoane cu funcții de conducere în cadrul Cooperativei Agricole 4 Stejari, din orașul Darabani, jud. Botoșani, au folosit și prezentat, cu rea-credință, la dosarul unei cereri de plată înregistrat la APIA Botoșani, documente false prin contrafacerea subscrierii, care conțineau date nereale și inexacte precum și declarații incomplete și inexacte, având ca rezultat obținerea ilegală de fonduri din bugetele administrate de Uniunea Europeană, în valoare de 126.116,69 lei.

În același mod au procedat inculpații David Ionel și Sîsîiac Gheorghe și cu ocazia campaniei agricole din anul 2011, fapta acestora având ca rezultat obținerea ilegală de fonduri din bugetele administrate de Uniunea Europeană, în valoare de 167.117,83 lei.

În campania din anul 2013, inculpatul David Ionel, în calitatea de președinte al consiliului de administrație al Cooperativei Agricole 4 Stejari, împuternicit să depună documentația pentru subvenții, procedând într-o manieră asemănătoare, a depus cererea unică de plată pentru suprafața de 306,20 ha, context în care a folosit și prezentat cu rea-credință documente false prin contrafacerea subscrierii, care conțineau date nereale și inexacte precum și declarații incomplete și inexacte, acțiuni ce au avut ca rezultat obținerea ilegală de fonduri din bugetele administrate de Uniunea Europeană, în valoare de 169.797,71 lei.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 448.557,99 lei.

În cauză au fost dispuse măsuri asiguratorii asupra unor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpaților Balahura și David.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Botoșani, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Sursa: evz.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page