EvenimentImportant

Ziua Armatei a fost cinstită și la Botoșani – FOTO&VIDEO

Ceremonialul dedicat Zilei Armate a fost organizat anul acesta foarte restrans, în contetul epidemiologic.

Garnizoana Militară Botoșania dat asigurări că activitățile dedicate Zilei Armatei Române au respecta măsurile de distanțare fizică și protecție a tuturor participanților.

S-a adus omagiul înaintașilor care au luptat pentru tară la  Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial din incinta Unității Militare 01251 din strada Petru Rareș. Nu a lipsit slujba religioasă și nici depunerea de jerbe de flori în Piața General Gheorghe Avrămescu Botoșani monumentul din  parc.

Au fost prezenți reprezentanți ai Prefecturii, Consiliului Județean și Primăriei Botoșani, cadre militare.

,,25 octombrie- ziua în care rememorăm actele de eroism ale ostașilor români pentru apărarea patriei! 25 octombrie- reper de curaj, sacrificiu și onoare pentru ca noi, astăzi, să ne bucurăm de pace și libertate! Respectul, recunoștința și aprecierea mea se îndreaptă deopotrivă către înaintașii noștri care s-au jertfit și au dat dovadă de cel mai nobil sentiment, – iubirea de patrie-, și către militarii de astăzi care își demonstrează curajul, profesionalismul și devotamentul în misiunile internaționale!La mulți ani Armatei Române”, a rostit în elocușiunea sa prefectul Dan Nechifor.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page