CulturaLocal

Zilele Nordului 2020, ediție limitată: 2.000 de participanți la 25 de evenimente și concerte – FOTO

Ultimul festival al verii și unul dintre puținele care s-au ținut și în acest an, a adunat 2.000 de participanți la activitățile găzduite la Darabani, Ipotești, Pomârla și Botoșani, în perioada 28-30 august 2020. Ediția a șaptea a Zilelor Nordului, desfășurată sub genericul #Cei7AniDeAcasă, a propus 25 de evenimente și concerte.

„Pentru că finanțările județene pentru cultură au fost anulate în mod aberant în acest an, din punct de vedere financiar a fost foarte greu să organizăm festivalul, pe care l-am putut face doar datorită sprijinului autorităților locale și al unor sponsori privați, precum și recurgând la propriile noastre economii. Chiar și așa, invitații, participanții și voluntarii Zilelor Nordului au readus și în 2020 în regiune atmosfera obișnuită de festival, cu turiști curioși să descopere regiunea, cu cetățeni dornici să învețe și să lucreze împreună, cu invitați de seamă plimbându-se pe străzile din Darabani și cu pensiunile pline în regiune. Suntem bucuroși că am reușit să fim împreună și în acest an greu”, a declarat Ștefan Teișanu, președintele Asociației Nord.

Invitați din țară și din străinătate

Mai bine de 50 de invitați din Iași, București, Cluj-Napoca și Belfast au fost prezenți la dezbaterile și atelierele desfășurate în Darabani, cel mai nordic oraș al României: oameni de cultură, arhitecți și urbaniști, istorici, specialiști în dezvoltare urbană, activiști civici, muzicieni, actori, jurnaliști, universitari.

De la București au venit, între alții, istoricul Adrian Cioflâncă, director al Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România „Wilhelm Filderman” și membru al Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Cosmin Pojoranu, fondator al Funky Citizens, și Irina Leca, co-fondatoare a Asociației Arche. Mai mulți ieșeni, între care Alexandrina Dinga, președintă a Asociației Civica, istoricul Dorin Dobrincu, universitarii Diana Mărgărit și Mihai Bulai, precum și Mircea Meriacri, coordonatorul programului Iași Capitala Tineretului din România, au luat parte la activități. Din Cluj s-au alăturat arhitectul și urbanistul Eugen Pănescu, împreună Oana Giurgiu și Cristian Hordilă, reprezentanți ai Festivalului Internațional de Film Transilvania. Marius Cristea, expert al Băncii Mondiale în România, Anamaria Vrabie, specialistă în inovare urbană, și urbanistul englez Ralf Alwani au fost, de asemenea, printre invitații ediției.

Muzică, arte și călătorii

Nicu Alifantis a deschis seria concertelor la #ZN7 vineri, 28 august, din balconul Conacului Balș. Sâmbătă și duminică au concertat pe Stadionul Orășenesc The Mono Jacks, byron, The Kryptonite Sparks, om la lună, Mădălina Pavăl Live Act Acustic și Adam’s Nest.

Ediția din acest an a adus în fața spectatorilor și două reprezentații de teatru: spectacolul „Port” al Atelierului de Teatru și Botoșani și premiera „Gewalt la Darabani”, dramatizare a unui eveniment important din istoria locală, cu reverberații internaționale. După Zilele Nordului, spectacolul „Gewalt la Darabani” va fi jucat în marile orașe ale țării, anunță organizatorii.

„Babyteeth: prima iubire”, „colectiv” și „Opinci” au fost filmele proiectate în aer liber la ediția din acest an a festivalului. Primul dintre ele a câștigat recent Trofeul Transilvania și Premiul Publicului la TIFF în Cluj-Napoca. Artistul stradal Harcea Pacea a fost și el prezent la Zilele Nordului, unde a realizat un nou mural cu tema #RădăcinileCresc pe pereții unui șantier abandonat din centrul Darabaniului.

În acest an Tururile Nordului nu au putut fi organizate. În schimb, organizatorii au propus festivalierelor șapte trasee recomandate pentru călătorii de o zi în regiune: Nordul extrem, Țara de Sus, Eminescu să ne judece, Bucovină plai cu flori, Vechile Capitale, Orașul Domnițelor și Darabani City.

Competiții sportive

Maratonul NorduluI MTB Pomârla, aflat la a zecea ediție, a adunat la start 200 de concurenți, în timp ce 100 de participanți au evoluat în probele Maratonului Nordului Teioasa Trail, aflat la a treia ediție.. Între aceștia din urmă s-au numărat campioana balcanică Paraschiva Borș și Ion Candrea, campion național la alergare montană. Concurenții înscriși au venit din toate județele Moldovei, dar și din Bistrița-Năsăud, Cluj, Sibiu, Târgu Mureș, București și chiar și din alte țări: Republica Moldova și Cipru.

În acest an, tradiționala competiție Nordul Joacă Tenis a adunat 20 de competitori în proba sa de dublu, câștigată de frații Teo și Vlad Lefter din localitatea Hudești.

Inițiative de dezvoltare comunitară

În timpul festivalului a fost lansată în Botoșani inițiativa comunitară Noul Centru Vechi, de revitalizare a centrului istoric al orașului. În prima fază au fost colectate donații pentru achiziționarea a 50 de jardiniere cu flori care au fost oferite locuitorilor din Centrul Vechi pentru a înfrumuseța fațadele caselor lor. Prin deschiderea în acest fel a dialogului între riverani și alți botoșăneni, inițiatorii campaniei speră să contribuie la creșterea încrederii botoșănenilor de a dezvolta orașul împreună.

Prima ediție a Școlii pentru Dezvoltarea Moldovei, organizată de Asociația Nord și Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, a avut loc timp de două zile la Ipotești, cu participarea a 25 de specialiști și pasionați de dezvoltare locală din regiune. O altă școală de vară a fost organizată cu scopul întăririi sectorului ONG din Nord, iar la aceasta au luat parte reprezentanți ai 10 organizații și grupuri informale. Voluntar în Nord, tradiționala școală de vară pentru voluntarii ZN, a oferit și în acest an scurte cursuri de formare pentru 70 de participanți.

Campania „Ai cumva o păturică?”, desfășurată pentru prima oară la Zilele Nordului, a adunat în acest an 500 de mâncare și materiale pentru animalele fără stăpân din Darabani. Jumătate dintre ele au fost colectate de la dărăbănenii și festivalierii dispuși să se implice, iar restul au fost contribuția partenerului Agroland.

La Darabani a avut loc primul atelier de planificare din proiectul #PrimaȘcoală, de reconstrucție, folosind exclusiv tehnici și materiale tradiționale din Moldova, a celei mai vechi școli rurale de stat din Moldova. Peste doi ani, prin intermediul mai multor clăci la care vor participa arhitecți din toată țara, meșteri locali și tineri din regiune, #PrimaȘcoală va deveni o secție a Muzeului Nordului dedicată istoriei învățământului rural din Moldova.

O echipă de voluntari

#ZN7 a fost organizat de o echipă de 15 oameni în birourile festivalului, cu implicarea a 140 de voluntari din Darabani și din întreaga regiune. Membrii echipei de bază locuiesc sau au rădăcini în Darabani, Dorohoi, Botoșani, Siret, Păltiniș, Pomârla, iar voluntarii din acest an au venit din Darabani, Botoșani, Suceava, Dorohoi și Iași.

Munca echipei a fost și în acest an una pro bono, iar activitățile din cadrul festivalului au fost realizate cu sprijinul partenerilor Bergenbier și Radio Guerrilla, al partenerilor instituționali Primăria Darabani, Primăria Pomârla, Primăria Botoșani și DJST Botoșani și ai companiilor Arond, Betty Ice, Cadasplan Solutions, Casa Andrei, Darex Auto, D&D Construct, Exemplar Dent, Piatră Chiș, Pirania, Romraz Consulting, Sagrod, Voronskaya, Aqua Carpatica.

Ediția următoare a festivalui va avea loc la finalul lui august 2021.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page