social

Zeci de tineri vor participa mâine la acțiunea „Tânărul Botoșănean”. Ediția de anul acesta, sub lupa restricțiilor

Marți, 6 iulie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, Departamentul de Tineret al Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor, în colaborare cu Protopopiatul Botoșani, organizează cea de a VII-a ediție a întâlnirii anuale cu tinerii, intitulată „Tânărul Botoșănean”.

Dacă la edițiile precedente participau peste șapte sute de tineri, din tot județul Botoșani, anul acesta parohiile au decis să trimită câte unul sau doi reprezentanți, selecția fiind făcută dintre cei mai meritoși tineri. Acest lucru este generat de complexul epidemiologic actual, care presupune distanțare și reguli stricte de prevenire a îmbolnăvirilor cu noul coronavirus. Misiunea deloc ușoară, dar nobilă, de a coordona activitățile la care vor participa aproape 200 de tineri, îi revine anul acesta părintelui profesor Teodor Cenușă.

Ca în fiecare an, întâlnirea propune o temă de reflecție în jurul căreia este structurată întreaga activitate, iar de tema de anul acestă este:„Viața veșnică – împlinirea eforturilor noastre”. Daca edițiile precedente se desfășurau pe parcursul a trei zile încărcate de activități, dezbateri, ateliere și jocuri, anul acesta, datorită situației pandemice, întâlnirea va fi concentrată într-o singură zi, cu participarea unui număr limitat de persoane și cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță recomandate.

Programul zilei de 6 iulie începe la ora 7:30 cu Sfânta Liturghie săvârșită de un sobor de preoți la Biserica Parohiei Vovidenia din oraș și va continua cu o conferință susținută de Părintele Arhimandrit Nicodim Petre, Consilier al Sectorului de Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor și stareț al Mănăstirii Bucium. Urmează două sesiuni de dezbateri pe marginea temei, împletite cu lecturări de texte scripturistice, povestioare și jocuri de cunoaștere.

„Ziua se va încheia cu o sesiune de concluzii în plen și cu un moment artistic. În nadejdea unei întâlniri cu folos duhovnicesc rugăm pe Bunul Dumnezeu să binecuvinteze această întâlnire a tinerilor din Protopopiatul Botoșani”, a declarat coordonatorul acțiunii din acest an, Teodor Cenușă.

foto : arhivă

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page