
Peste 80 de elevi din zona noastră, dar și din Drochia, Republica Moldova, sunt așteptați sâmbătă, 10 mai 2025, începând cu orele 10, la Școala Gimnazială nr. 1 din Vlădeni. Aceștia se vor întrece în arta încondeierii ouălor și vor face un real schimb de experiență în ceea ce privește cultura tradițională.
,, Concursul Interjudețean de Creație Plastică ,, Paștele din sufletul copiilor”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1, Vlădeni, în data de 10.05.2025 se află în Calendarul Proiectelor Educative Extrașcolare Regionale și Interjudețene și se desfășoară în parteneriat cu Primăria Comunei Vlădeni, Parohia ,, Înălțarea Domnului” din Vlădeni, C.J.C.P.C.T. și Muzeul de Etnografie -Botoșani.
De fiecare dată, întâlnirea copiilor din diverse vetre de cultură în cadrul secțiunii
,, Încondeierea ouălor” a fost o sărbătoare pentru comunitate, un real prilej de etalare a meșteșugului încondeierii ouălor , așa cum s-a păstrat el și a costumelor specifice zonei de proveniență.
Juriul va oferi diplome și premii celor mai iscusiți ,, meșteri”. Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale din Botoșani va fi ,, ochiul” critic al costumelor populare, cele autentice vor fi evidențiate.
Cu spijinul unor oameni ,, de bine” din comunitate, toți copiii vor primi o ,, surpriză dulce” și o masă caldă. ”( Podariu Onica Daniela, coordonatorul concursului și directorul școlii din Vlădeni).
Director,
Podariu Onica Daniela