ImportantLocal

Zeci de amenzi date de polițiștii botoșăneni în ultimele 24 de ore

În ultimele 48 de ore polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au continuat activitățile de prevenire și de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă.

Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, pompieri militari, polițiști locali și reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții de control au desfășurat activități de verificare privind respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2.

Astfel, polițiștii botoșăneni au derulat atât în mediul urban cât și rural, acțiuni de verificare a măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2: au fost verificate peste 90 de obiective și peste 100 de mijloace de transport în comun. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 51 de sancțiuni contravenționale in valoare de peste 26.000 de lei. Dintre acestea, 34 de sancțiuni au fost aplicate persoanelor care nu purtau masca de protecție in locurile in care era obligatoriu, iar 13 sanctiuni au fost aplicate pentru nerespectarea masurilor privind deplasarea pe timp de noapte.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page