Zece noi salvatori s-au alăturat echipei ISU Botoșani

Astăzi, la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al județului Botoșani au fost trăite din nou emoțiile primilor pași în cariera de pompier, odată cu încadrarea a zece absolvenți ai Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” din Boldești.
Este vorba despre nouă subofițeri și un maistru militar, proaspăt absolvenți, gata să își pună în slujba comunității cunoștințele și abilitățile dobândite în timpul pregătirii profesionale. Dintre aceștia, șapte sunt din județul Botoșani, iar ceilalți provin din județele Iași, Bistrița-Năsăud și Suceava.
Deși pentru unii distanța față de casă este considerabilă, noii pompieri spun că acest lucru nu îi sperie, ci dimpotrivă, sunt bucuroși și motivați să facă parte din echipa salvatorilor botoșăneni.
Subofițerii au fost repartizați la Detașamentele de Pompieri Botoșani și Dorohoi, precum și la Stația de Pompieri Săveni, în timp ce maistrul militar își va desfășura activitatea în cadrul Serviciului Logistic.
Conducerea ISU Botoșani îi asigură pe noii colegi de tot sprijinul necesar la început de drum, le urează mult succes în carieră și le transmite un călduros „Bun venit în echipa ISU Botoșani!”



