Local

Zâmbete, curiozitate și salvatori: o zi specială pentru copii la Dorohoi – FOTO

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, substația din Dorohoi a fost gazda unui eveniment dedicat celor mici, organizat de Serviciul de Ambulanță Județean Botoșani.

Zeci de copii, însoțiți de părinți și cadre didactice, au vizitat substația și au avut ocazia să descopere îndeaproape o ambulanță, echipamentele medicale și modul de lucru al personalului din sistemul de urgență. Activitatea a fost gândită ca o experiență interactivă, în care cei mici au putut învăța prin joc și curiozitate cum funcționează intervențiile de salvare.

Evenimentul a transformat curiozitatea copiilor într-o lecție practică despre importanța ajutorului acordat la timp și despre rolul esențial al echipelor medicale de urgență în comunitate.

La final, organizatorii le-au transmis copiilor urări de „La mulți ani!” cu ocazia Ziua Copilului, mulțumind totodată părinților și cadrelor didactice pentru participare și implicare.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page