Important

VIDEO | Munchen, destinaţia înfrîngerii » Real nu poate cîştiga, pur şi simplu, în această deplasare

Munchen, o călătorie teribilă pentru Real. Iar au pierdut madrilenii, a noua oară în zece meciuri. Iar acest nou eşec le poate închide porţile spre finala Champions League.

E posibil să nu se mai întoarcă albii pe 19 mai pe “Allianz Arena”. Şi Mourinho se îndepărtează puţin de visul său de a deveni primul antrenor din istorie care reuşeşte să cîştige Liga cu trei echipe diferite. După Porto, în 2004, şi Inter, în 2010, speră să fie şi Real, în 2012. Numai că nemţii sînt un coşmar pentru oricine. Nimic nu e garantat, mai ales cînd porneşti returul în dezavantaj.

“Noi, Bayern, sîntem bestia neagră a Realului. Niciodată nu i-am dat şanse pe terenul nostru”, avertiza Jupp Heynckes. Trufiei neamţului, Mou i-a răspuns clasic pentru el, ironizîndu-l: “Trecutul nu este important. Jucăm acum, nu în trecut!”. Şi începutul, şutul violent al lui Benzema deviat de Neuer cu vîrful degetelor peste poartă, părea să-i dea dreptate. Însă cursul jocului s-a schimbat rapid. Bayern a reacţionat ca un super-Mannschaft.

Asul Mario Gomez
După ce Ribery a încercat, fără succes, să-l păcălească pe arbitrul Webb cu un plonjon în suprafaţa de pedeapsă, tot francezul s-a revanşat. “Racheta” din interiorul careului a găsit plasa printr-o mulţime de picioare. Casillas a plonjat, dar mai mult intuitiv, pentru că nici n-a văzut mingea. 1-0. Iar spre finalul primei reprize, Mario Gomez putea marca pentru 2-0, însă Casillas a respins spectaculos.

Nu s-a bucurat prea mult Bavaria. Imediat după pauză, Madridul a scuturat “Allianz Arena”, egalînd. Benzema i-a oferit o pasă ideală lui Cristiano, portughezul a tras în Neuer, faza a continuat, acelaşi Benzema a retrimis în faţa porţii, CR7 a întors inteligent pentru Ozil. Şi 1-1.

Decisiv? Deloc! Bayern, din nou la asalt, cu Mario Gomez întrecîndu-se în ratări. Pînă la urmă, cînd nimeni nu se mai aştepta, în ultimul minut, tot Gomez a înscris. Lahm l-a îngenuncheat pe Coentrao pe aripa dreaptă, a centrat tare în careul mic, iar “panzerul” din atacul german a intrat cu tot cu balon în plasă. 2-1. Pe margine, Mourinho fierbea de nervi. Simte că poate pierde finala în acest minut 90 de la Munchen. Şi sîmbătă vine El Clasico. Alt turnir de foc.

Henţ? Ofsaid?
Faza golului de 1-0 marcat de Ribery (foto) naşte controverse: după centrarea din corner a lui Kroos, Sergio Ramos a ratat degajarea, dar mingea a părut că loveşte braţul bavarezului Badstuber înainte de a ajunge la Ribery. Apoi, la şutul francezului de la Bayern, Luis Gustavo pare în poziţie de ofsaid. Brigada engleză condusă de fostul poliţist Howard Webb n-a reacţionat la nici unul dintre aceste momente.

Penalty pentru Bayern
În minutul 82, şi nemţii au cerut o lovitură de pedeapsă. Coentrao a recuperat în interiorul careului după o acţiune vijelioasă a gazdelor. Speriat parcă, fundaşul lui Real a degajat aiurea, iar mingea i-a şters mîna coechipierului său Pepe, aflat la doi metri distanţă. Zadarnic au protestat gazdele. Martin Atkinson, asistentul de poartă al “centralului” Webb, nici n-a clipit. În minutul 87, şi Gomez a vrut penalty, însă Sergio Ramos a atins întîi balonul.

Atac de eliminare!
În prelungiri, Marcelo (Real Madrid) a răzbunat nereuşitele din acest meci şi l-a atacat violent din spate pe Thomas Muller. Un atac ce ar fi meritat cartonaşul roşu, dar arbitrul Howard Webb i-a arătat doar “galben”.

Le-au furat ghetele!
Cu puţin timp înaintea startului partidei de pe “Allianz”, vestiarul lui Real Madrid a fost spart, fiind furate şase perechi de ghete (trei ale lui Cristiano Ronaldo) şi trei tricouri de joc, ale lui Benzema, Ozil şi CR7. Oaspeţii au protestat imediat la UEFA, dar Bayern a negat orice responsabilitate, anunţînd că nu există camere de supraveghere. “E o ruşine, dar nu ne intimidează! Sîntem Real Madrid! Cu sau fără ghete”, a tunat Eladio Parames, purtătorul de cuvînt al lui Mourinho.

12 goluri în 10 meciuri a marcat Mario Gomez în acest sezon de Champions; este pe locul 2, după Messi (14 reuşite)

55 la sută a fost posesia mingii lui Bayern Munchen în meciul de aseară, cu Madridul

4-4 a fost raportul şuturilor pe poartă la Bayern – Real (15-12 raportul şuturilor la poartă)

1 este numărul eşecurilor lui Real Madrid în actuala stagiune de Ligă; mai are 9 victorii şi un egal

BAYERN – REAL MADRID 2-1
Ribery 17, Gomez 90/ Ozil 53

BAYERN: Neuer – Lahm, Boateng, Badstuber, Alaba – Schweinsteiger (61 T. Muller), Luis Gustavo – Robben, Kroos, Ribery – Gomez. Antr. J. Heynckes

REAL: Casillas – Arbeloa, Pepe, S. Ramos, Coentrao – Khedira, Xabi Alonso – Di Maria (80 Granero), Ozil (69 Marcelo), C. Ronaldo – Benzema (84 Higuain). Antr. J. Mourinho
A arbitrat Howard Webb (Anglia)
Returul se joacă pe 25 aprilie.

SURSA: GSP.RO

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page