ECONOMIC

Veşti bune pentru şoferi. Scad preţurile la RCA

Preţurile asigurărilor RCA încep să scadă. Acest lucru se întâmplă după ce timp de un an tarifele au crescut agresiv din cauza falimentului celor de la City Insurance.

Este pentru prima dată când tarifele RCA scad, după ce timp de aproximativ un an au crescut agresiv în contextul problemelor de la City Insurance. Mai exact, dacă în punctul de maxim înregistrat în luna aprilie 2022, costul asigurării  depășea 930 de lei, conform datelor mai multor brokeri, la finalul lunii iunie costul de apropia deja de 900 de lei.

Reamintim că recent, Autoritatea de Supraveghere Financiară a anunțat prin intermediul unui comunicat de presă că piața RCA își continuă consolidarea începută în ultima parte a anului trecut.

Astfel, în luna februarie 2022 cota de piață a Euroins, cela mai mare jucător de pe piață, a ajuns 35% în luna februarie, față de aproape 38% în ianuarie, în timp ce jucătorii de pe următoarele poziții și-au crescut cotele.

Allianz Țiriac a depășit 20,3% în februarie, față de 18,7% în ianuarie, iar Groupama a depășit 19,3% în februarie, față de sub 14,5% în ianuarie. Și societățile Asirom VIG, Grawe și Omniasig VIG rămân cu cote considerabile, în jurul a 8%, la nivelul lunii februarie, mai scrie ECONOMICA.NET.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page