Politic

Valeriu Iftime, mesaj după Congresul PNL: „România are nevoie de stabilitate și colaborare politică”

Președintele Consiliului Județean Botoșani și lider al PNL Botoșani, Valeriu Iftime, a declarat că deciziile luate în cadrul Congresului Partidului Național Liberal aduc „o speranță” pentru viitorul formațiunii, chiar dacă în interiorul partidului au existat opinii diferite privind oportunitatea organizării acestuia și modificările de statut.

Iftime a subliniat că, în ciuda tensiunilor interne, a susținut moțiunea liderului Ilie Bolojan, afirmând că „solidaritatea și decizia majorității definesc un partid puternic”. Totodată, acesta a vorbit despre necesitatea dialogului și a evitării conflictelor interne, avertizând că disputele prelungite pot afecta coeziunea formațiunii.

Liderul liberal din Botoșani a insistat că România are nevoie de stabilitate guvernamentală și de o formulă de colaborare politică mai largă, inclusiv cu Partidul Social Democrat, chiar dacă nu neapărat într-o coaliție clasică. În opinia sa, actuala configurație parlamentară impune „pragmatism administrativ” și evitarea blocajelor politice.

„Nu este momentul pentru etichete radicale sau acuzații de trădare. România are nevoie de un guvern stabil și de predictibilitate”, a transmis Iftime, subliniind că asumarea guvernării, chiar și în condiții dificile, este o responsabilitate necesară pentru clasa politică.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page