Politic

USR-Plus Botoșani: ,,O Românie fără hoție” nu e doar un slogan. Poate fi o realitate!

De ce să mergi la vot duminică? În Parlament este nevoie de oameni valoroși.

Trebuie să ieșim din gaura pe care tot noi ne-am săpat-o votând de 30 de ani aceiași politicieni ipocriți. Există câteva teme tabu pentru vechii politicieni de la toate partidele. Nu contează din ce partid fac parte, ce vechi feude îi despart, cât se contrează pe alte subiecte, când vine vorba de teme precum imunitate, pensii speciale, politizarea funcțiilor publice, divergențele se evaporă, fricțiunile dispar și le ia locul un organic și stabil consens. Tacit, știu cu toții că au de protejat interese comune. Că pot conta unii pe alții. Că, fundamental, sunt de aceeași parte a baricadei. De asta USRPLUS îi irită așa de tare și ne detestă sincer și profund.

Am intrat în politică dar nu jucăm după regulile lor. Am fost etichetați încă de la început soroșiști, tefeliști, scandalagii, sexo-marxiști, stângiști, dar și neo-fasciști sau alte apelative, confuze și contradictorii, dar care sunau la fel de periculos. Sunt tot atâtea moduri de a ne spune că nu aparținem establishment-ului. Că încălcăm regulile nescrise și nesocotim cutumele pe care vechii politicieni se puteau baza pentru a-și construi neperturbați o carieră și o viață confortabilă, paralelă însă cu interesul cetățenilor.

De asta a deranjat atât de tare demisia parlamentarilor USR și refuzul lor de a încasa pensiile speciale. Am arătat că politicienii pot fi și altfel. Au trecut 4 ani de când am intrat în parlament, nu mai suntem așa de noi, am crescut, am învățat. Dar ce a rămas neschimbat e refuzul nostru de a ne identifica cu modelul vechilor politicieni și de a beneficia de privilegiile pe care partidele tradiționale și le-au acordat cu atâta larghețe.

De asta e importat ca USRPLUS să aibă un scor cât mai mare la alegerile de duminică. Ca să putem impune un nou standard de a face politică.  Nu doar că vom lupta în continuare, cu mai multă putere și mai multă experiență, pentru o Românie fără corupție, europeană și prosperă, dar prezența noastră acolo va obliga vechea clasă politică să se reformeze. Fie vor începe să se schimbe, fie își vor pierde încet, încet din relevanță. Pentru asta avem nevoie de votul vostru. Ca să putem reconstrui educația din România, ca să putem investi în sănătate, ca să avem o justiție corectă, e nevoie de noi toți. Nu uitați ce a fost, ieșiți la vot și aveți încredere în ce o să fie.

”O Românie fără hoție” nu e doar un slogan. Poate fi o realitate.

Această Românie începe cu tine, duminică. Reușim împreună.

USRPLUS Botoșani

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page