InfractionalLocal

Urmărire în trafic pe străzile din Botoșani. Șoferul s-a ales cu dosar penal

In noaptea de sâmbătă spre dumincă, polițiștii Biroului Rutier au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere produse ca urmare a conducerii sub influența alcoolului sau a vitezei excesive.

In urma neregulilor constatate au fost aplicate 65 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 17.000 de lei.

Dintre acestea, 36 de sancțiuni au fost aplicate conducătorilor auto care au condus cu viteză peste limita legală, iar 2 sancțiuni pentru conducere sub influența alcoolului.

De asemenea, a fost constatată și o infracțiune.

Sâmbătă, polițiștii Biroului Rutier au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care circula pe Bulevardul Mihai Eminescu, însă conducătorul auto nu a respectat indicațiile acestora, continuându-și deplasarea.

S-a procedat la urmărirea acestuia în trafic, reușindu-se blocarea autoturismului în sensul giratoriu de pe strada Maxim Gorki.

A fost stabilită identitatea conducătorului auto în persoana unui bărbat de 36 de ani din municipiul Botoșani.

Fiind testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. In cauză a fost întocmit dosar penal.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page