ImportantLocal

LOCAL | Vezi când se organizează concursurile de ocupare a posturilor de directori în şcoli

Concursurile de ocupare a funcţiilor de director şi directori adjuncţi ai unităţilor de învăţământ ar putea fi organizate în luna aprilie. Inpsectorul Şcolar general Mihaela Huncă a declarat astăzi că metodologia privind modul de organizare și desfășurare este aproape finalizată, a anunțat Mihaela Huncă, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ). Odată finalizată această metoceea ce va permite desfăşurarea acestor concursuri care nu s-au mai ținut din anul 2008.

La ultima videoconferință avută cu ministrul ni s-a comunicat faptul că până la sfârșitul lunii ianuarie se finalizează metodologia de concurs, urmând procedurile, astfel încât se crede că în aprile se va organiza mult așteptatul concurs pentru directori și directori adjuncți. Până acum a existat nu numai o tentativă, dar s-a lucrat la metodologie dar știm foarte bine că au fost modificări ale Legii educației și atunci este dificil de realizat o metodologie. În acest an vor continua și concursurile pentru inspectori generali și inspectori adjuncți care încă au rămas vacante, și la Botoșani fiind un post de inspector general adjunct ocupat de un interimar”, a declarat prof, Mihaela Huncă, inspectorul şcolar general al IŞJ.

În unităţile de învăţământ din judeţul Botoşani sunt 130 de directori și 30 de directori adjuncți.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page