Local

Un tânăr din Dorohoi care a distrus o mașină cu toporul a fost reținut de polițiști

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Dorohoi au dispus, la data de 18 februarie 2021, reținerea unui tânăr de 19 ani din aceeași localitate, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere.

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că la data de 19 ianuarie 2021, pe fondul unui conflict verbal, cel în cauză a tulburat ordinea și liniștea publică în fața locuinței persoanei vătămate, după care a distrus cu un topor mai multe elemente de caroserie de la autoturismul pe care persoana vătămată îl folosea și pe care îl parcase pe drumul public.

Astfel, la data de 18 februarie 2021, polițiștii dorohoieni au reușit identificarea persoanei bănuite de comiterea faptelor, care se sustrăgea de la urmărirea penală, față de care au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, aceasta fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani.

În cauză se continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunilor menționate mai sus, în vederea administrării și completării în totalitate a probatoriului, urmând ca la finalizarea acestora să se propună soluție procedurală.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page