Infractional

Un tânăr din Botoșani s-a urcat la volan beat criță și a dat peste polițiștii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi pe timpul unei misiuni specifice au depistat un cetăţean român la volanul unui autoturism, deşi era într-o avansată stare de ebrietate.

În data de 25 octombrie a.c., în jurul orelor 01.00, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi – I.T.P.F. Iaşi a oprit pentru control, pe raza localităţii de frontieră Cândeşti, un autoturism înmatriculat în România, condus de un cetățean român, în vârstă de 23 de ani.

Colegii noştri au constatat faptul că bărbatul emană o puternică halenă alcoolică, fiind solicitat sprijinul unui echipaj al Poliţiei Rutiere Dorohoi în vederea testării cu aparatul etilotest. La testare a reieşit o alcoolemie de 0,80 ml/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page