JudetLocalsocial

Un primar din Botoșani a ajuns la capătul răbdării. ”Își bat joc de noi, este inadmisibil ce ni se întâmplă”

O comună din județul Botoșani a ajuns bătaia de joc a autorităților. Primarul comunei Trușești spune că oamenii au ajuns la limita suportabilității, sătui de batjocura la care sunt supuși de autoritățile județului.

Ailenei Petru Grișa, primarul comunei Trușești, ajuns la capătul răbdării, a contactat redacția Gazetei de Botoșani, pentru a mediatiza problemele grave cu care se confruntă locuitorii comunei.

”Suntem revoltați pentru atitudinea celor de la Nova Apaserv Botoșani, care de o săptămână au sistat alimentarea cu apă a comunei în satele Trușești, Ionășeni și Drislea. Avem casă de copii, cămin de bătrâni, cum să poată funcționa aceste instituții de ocrotire socială fără apă? Avem locuitori la blocuri care cară de la sute de metri apă din fântâni pentru uzul menajer, nu este posibil așa ceva. Ei întâi opresc apa și abia apoi dau comunicate în presă, de unde să-și facă oamenii rezerve de apă? Conducta de apă are o vechime de peste 40 de ani, nu a mai fost schimbată de atunci, sunt zeci de avarii pe traseu.

Avem o mare problemă și cu drumurile din comună, principalele artere sunt distruse complet. Drumul național este în reabilitare și astfel se distrug drumurile adiacente, traficul fiind deviat pe acestea. Drumul județean 282 este sub orice critică, este un praf de nedescris. Un pod este aproape impracticabil, se circulă pe un singur sens, Doamne ferește să ai nevoie de o ambulanță sau de o mașină de pompieri. Sunt oameni bătrâni, copii, oameni nevoiași, ei nu merită o asemenea bătaie de joc din partea autorităților” a declarat primarul comunei.

Foto: Arhivă

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page