
Un început de an școlar înseamnă emoție, speranță și promisiunea unui drum nou. La Penitenciarul Botoșani, aceste trăiri capătă o valoare aparte: 92 de persoane private de libertate au ales să creadă în forța educației și să pornească, cu pași timizi, dar hotărâți, pe calea schimbării.
În sălile de clasă, oamenii care își doresc să rescrie destinul s-au așezat în bănci simple, pregătiți să transforme cuvintele profesorilor și paginile manualelor în trepte spre o viață mai bună. Clasele de gimnaziu (I–VIII) și de liceu (IX–XI), profil tehnologic – croitorie, sunt organizate cu sprijinul Școlii Speciale „Sfântul Stelian” Botoșani, oferind o șansă reală de reintegrare prin dobândirea de abilități practice și dezvoltarea personală.
La festivitatea de deschidere a fost dat citire mesajului transmis de directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, iar doamna Loredana Secrieriu, director al Școlii Speciale „Sfântul Stelian”, a subliniat, cu emoție, că educația este lumina care pătrunde dincolo de ziduri și deschide perspective noi.
Pentru Penitenciarul Botoșani, începutul de an școlar nu este doar o simplă ceremonie, ci un gest de încredere în oameni. Este dovada că destinul fiecăruia poate fi rescris și că fiecare pas spre învățătură reprezintă, în esență, un pas spre libertate.



