AnunturiLocal

Un botoșănean, maestru în arte marțiale, printre victimele exploziei din București

Un botoșănean care face cinste județului, secretar general al Federației Române de Arte Marțiale, a trăit momente de groază în urma exploziei din cartierul Rahova

Sursa text&foto: Facebook

Un botoșănean care a dus numele județului pe cele mai înalte trepte ale sportului românesc trece acum printr-un coșmar. Petrică Bulmagă, născut și crescut în comuna Concești, secretar general al Federației Române de Arte Marțiale, a fost martorul unei tragedii cumplite în dimineața zilei de 17 octombrie, când blocul în care locuia, din cartierul Rahova al Capitalei, a fost distrus de o explozie puternică.


„Blocul a gemut din temelii… apoi s-a lăsat liniștea de după dezastru”

„Până acum două zile duceam o viață absolut normală. Stăteam la etajul unu într-un bloc din cartierul Rahova. În dimineața zilei de 17 octombrie, totul s-a schimbat într-o fracțiune de secundă. O bubuitură surdă a distrus o mare parte din imobil. Am fost aruncat din pat cât colo, printre bucăți de tencuială, cioburi și bucăți de termopan. Blocul a gemut din temelii. Apoi s-a lăsat liniștea… acea liniște de după dezastru”, a povestit botoșăneanul pe pagina sa de Facebook.

„Am ieșit alergând pe scări, cu câteva haine luate din mers. În bloc, oameni plângeau, strigau după ajutor, își căutau copiii. Eu am fost norocos – dar alții… alții n-au mai ieșit de sub dărâmături. Am pierdut tot – hainele, casa, mașina. Mulțumesc celor care ne sunt alături – prieteni, voluntari, pompieri, autorități! Din păcate, rămâne în urmă un dezastru, blocul trebuie dărâmat!”, a adăugat acesta.


Un botoșănean disciplinat și modest, dar acum nevoit să ceară ajutor

Deși este un om al disciplinei, al modestiei și al echilibrului – trăsături formate în ani de antrenament și devotament față de sport – Petrică Bulmagă trece acum printr-o perioadă extrem de grea. A rămas fără locuință, fără bunuri și fără mașină, încercând să o ia de la capăt.

Într-un mesaj emoționant, botoșăneanul a făcut apel la solidaritate:

„Dragi prieteni,
În urma exploziei de gaze care a avut loc recent la blocul meu, apartamentul meu a fost grav afectat. Din fericire sunt în viață, însă am pierdut aproape tot ce aveam — locuința, hainele, lucrurile personale. Este o perioadă foarte grea și încerc, pas cu pas, să o iau de la capăt. Cu speranță, apelez la cei care pot și doresc să mă ajute.
Orice sprijin contează — fie o sumă de bani, fie o distribuire a acestui mesaj.”


Cum îl poți ajuta pe botoșăneanul Petrică Bulmagă

Cei care doresc să îi întindă o mână de ajutor o pot face prin donații în contul personal:
IBAN: RO38INGB0000999900025350
Titular cont: Petrică Bulmagă
Banca: INGB Centrala
Cod SWIFT/BIC: INGBROBU

„Vă mulțumesc din suflet tuturor celor care îmi sunteți alături”, a transmis acesta.


Solidaritate pentru un botoșănean care a dus numele județului mai departe

Petrică Bulmagă este cunoscut în lumea sportului pentru implicarea sa în dezvoltarea artelor marțiale în România, pentru devotamentul și caracterul său. Acum, omul care a format campioni și a reprezentat cu onoare județul Botoșani are nevoie, la rândul său, de sprijinul celor din jur.

👉 Un botoșănean care a adus cinste județului are nevoie de solidaritatea noastră.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page