CulturaLocal

Un artist botoșănean își expune lucrările de grafică la Galerii, sub cupola „șaizeci și opt”

Muzeul Judeţean Botoşani, prin Galeriile de Artă ,,Ștefan Luchianˮ Botoșani, găzduiește, în perioada 4 – 20 mai 2022, expoziția personală de grafică CORNELIU DUMITRIU – șaizeci și opt, eveniment expozițional organizat de City Gallery Botoșani.

Artistul s-a născut la Rădăuți Prut, județul Botoșani, pe 1 iunie 1954 și a transformat pasiunea pentru frumos și culoare într-o adevărată artă, astfel că din anul 1994 a devenit membru al Uniunii artiștilor Plastici din România.

Timp de aproape trei decenii a participat la numeroase expoziții de grup în țară, dar și în Europa  (Veneția) și Statele Unite ale Americii (New York).

Începând din 1980 a  avut numeroase expoziții personale, la Botoșani, București, Iași, Piatra-Neamț, precum și în Frankfurt (Germania) – 1998 și New York (SUA) – 2000.

Artist complet și complex, Corneliu Dumitriu cuprinde și surprinde în creațiile sale plastice, de pictură sau  de grafică, întregul univers al trăirilor și simțirilor umane, locuri dragi și lumi necunoascute.

Pentru talentul său a fost distins cu Marele Premiu pentru Pictură al Galeriei Avanpost (1995, 1997, 2001), prestigiosul Premiu al Fundației Lascăr Viorel, la Bienala Națională de Pictură – 2004, Premiul III la Concursul Național de Artă Plastică Voronețiana, în 1994, Premiul I la Concursul Republican de Pictura în 1989, 1987, 1985, 1983, 1981, Marele Premiu, Studio 88 și Premiul I, Studio 87.

Expoziția de grafică propusă acum este un prilej de reîntâlnire cu un artist care trăiește și exprimă arta la cote înalte, demne de cunoscut și înțeles.

Vernisajul expoziției va avea loc sâmbătă, 4 mai 2022, ora 12.

Program de vizitare:  zilnic 9,30 – 16,30

INTRARE GRATUITĂ

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page