Politic

Un an de mandat în Senat: bilanțul activității senatorului AUR Cătălin Silegeanu, prezentat la Botoșani – FOTO&VIDEO

Senatorul Cătălin Silegeanu (AUR) a susținut astăzi o conferință de presă la sediul cabinetului său parlamentar din municipiul Botoșani, unde a prezentat bilanțul activității desfășurate în primul an de mandat în Senatul României. Evenimentul a fost dedicat unei treceri în revistă a principalelor demersuri parlamentare, dar și a activității desfășurate în județ.

„Consider că este responsabilitatea mea, la fel ca a tuturor colegilor, să prezint raportul de activitate după un an de mandat. Activitatea mea parlamentară a început anul trecut și sunt implicat în trei comisii: sunt secretar în Comisia economic, industrie, servicii, antreprenoriat și turism, membru în Comisia transporturi și infrastructură și membru în Comisia de comunicații și IT. Până acum, am inițiat 64 de proiecte legislative, dintre care 12 au fost elaborate împreună cu consilierii parlamentari din Botoșani, respectând normele legislative în vigoare. Am lucrat pentru a demonstra că AUR are o activitate parlamentară concretă. În acest moment, pe baza implicării în activitatea legislativă, ocup locul 11 la nivel național dintre cei 133 de senatori. În plus, ușa cabinetelor mele parlamentare, atât din Botoșani, cât și din Dorohoi, rămâne deschisă tuturor cetățenilor care au probleme sau sugestii”, a declarat senatorul.

În cadrul conferinței, acesta a prezentat principalele direcții ale activității sale parlamentare. În primul an de mandat, senatorul a avut intervenții în plen pe teme precum dezvoltarea regională, decalajele economice dintre județe, lipsa investițiilor în zona Moldovei și problemele infrastructurii. De asemenea, a adresat întrebări și interpelări Guvernului privind situația locurilor de muncă, sprijinul acordat firmelor locale și impactul deciziilor guvernamentale asupra comunităților botoșănene.

Activitatea în comisiile parlamentare a completat munca din plen, senatorul participând la dezbateri și elaborarea de rapoarte și avize asupra proiectelor legislative cu impact economic și administrativ. La nivel local, Cătălin Silegeanu a menținut un contact constant cu cetățenii prin intermediul cabinetelor sale, preluând numeroase probleme semnalate de botoșăneni și transformându-le în demersuri parlamentare sau inițiative legislative.

La finalul conferinței, senatorul a arătat că își propune să continue, și în perioada următoare, activitatea parlamentară și implicarea în comunitatea locală, menținând deschise cabinetele și liniile de comunicare cu cetățenii județului Botoșani.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page