AdministratieJudet

Trei creșe vor fi construite în județul Botoșani. Ministrul Cseke Attila: „Sunteți singurul județ în care cele două municipii au accesat acest program”

În municipiul Botoșani vor fi construite două creșe noi, după ce Primăria a aplicat la Programul naţional de construcţie de creşe noi al Guvernului. De asemenea, și în municipiul Dorohoi va fi ridicată o creșă nou-nouță, lucru felicitat de ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, prezent vineri la Botoșani. Declarația a fost făcută în cadrul întâlnirii cu primarii, în cadrul căreia au fost abordate subiecte legate de mai multe investiții.
„Chiar dacă sunt numai două municipii care puteau intra la nivel de finanțare, sunteți singurul județ în care cele două municipii au accesat acest program cu documentație, cu tot, și din trei creșe una este deja la licitație, iar celelalte două sunt trimise la achiziție publică în următoarea perioadă. Este un proiect creat de statul român pentru toată lumea. Cei care au depus cereri de la orașe și comune, aici nu este un apel de proiecte închis, deci cine mai dorește poate să depună solicitări, să le depună la CNI”, a declarat ministrul.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page