IncendiuLocal

Tragedie la Botoșani. O bătrână a ars de vie în propria-i locuință – FOTO&VIDEO

Tragedie provocată de la o lumânare aprinsă lăsată lângă materiale aprinse

O femeie în vârstă de 83 de ani din cartierul Tulbureni, și-a pierdut viața într-un incendiu care i-a mistuit locuința. Tragedia a avut loc în această dimineață, iar alarma a fost dată de vecinii victimei, care au sunat la 112. Femeia locuia singură și avea probleme locomotorii.

La fața locului s-au deplasat, în cel mai scurt timp timp, trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, dar și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță. Când pompierii au ajuns la fața locului, ardeau bunurile din două încăperi, existând pericolul de propagare a flăcărilor la întreaga locuință. Trupul carbonizat al proprietarei a fost găsit în interior. Cel mai probabil, incendiul a fost generat de o lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată lângă materiale combustibile.
Pentru evitarea unor astfel de tragedii, vă recomandăm :
– asigurați-vă că lumânările se află în poziţie verticală şi sunt fixate într-un suport special destinat, astfel încât să nu cadă sau să curgă picături de ceară fierbinte;

– nu lăsați lumânările aprinse dacă trebuie să părăsiţi încăperea;

– amplasați întotdeauna lumânările pe o suprafaţă netedă rezistentă la căldură;

– nu puneți lumânările aprinse în apropierea materialelor care se pot aprinde uşor (mobilier, perdele, ziare etc.) sau în locuri unde pot ajunge copiii şi animalele;

– stingeți întotdeauna lumânările înainte de a le muta

– nu adormiţi cu lumânările aprinse.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page