Tragedie în administrația locală: Viceprimarul Dan Bălan s-a stins la doar 49 de ani

Comunitatea din Sulița este profund îndoliată de trecerea neașteptată a domnului Dan Dumitru Bălan, viceprimar și inginer agronom, care s-a stins la vârsta de 49 de ani.
Dan Bălan a fost un om dedicat, un gospodar priceput și un coleg de nădejde, care și-a servit comunitatea cu devotament, calm și dăruire. Familia, prietenii și toți cei care l-au cunoscut resimt o pierdere uriașă.
Senatorul Doina Federovici a transmis un mesaj de condoleanțe, exprimând regretul profund și solidaritatea față de familia și comunitatea îndoliată.
„Ne-am rugat pentru însănătoșirea sa, dar moartea a fost mai puternică și ni l-a smuls dintre noi. Nu ne rămâne decât să-l păstrăm în inimile noastre tot restul vieții”, au transmis apropiații.
Sincere condoleanțe familiei și celor dragi. Dumnezeu să-l odihnească în pace și să-i binecuvânteze sufletul.



