IncendiuLocal

Tragedie în a doua zi de Crăciun! O femeie și-a pierdut viața într-un incendiu care i-a cuprins locuința

O femeie de 86 de ani, din localitatea Bajura, și-a pierdut viața în urma unui incendiu care i-a cuprins bunurile din camera unde locuia. S-a întâmplat în a doua zi de Crăciun. Alarma a fost data chiar de fiul victimei.

La fața locului s-au deplasat un echipaj din cadrul Punctului de Lucru Darabani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, dar și unul aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Darabani.

Până la sosirea forțelor de intervenție, femeia a fost scoasă din locuință de fiul ei. Din nefericire, cadrele medicale nu au putut decât să constate decesul.

Pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului care se manifesta într-o încăpere.

Cel mai probabil probabil, evenimentul s-a produs după ce mai multe materiale combustibile așezate lângă soba încinsă s-au aprins.

Pentru siguranța dumneavoastră și pentru a vă proteja casa de un posibil incendiu, aveți grijă la modul de exploatare a sistemelor și a mijloacelor de încălzire.

Nu așezați materiale combustibile în spaţiile dintre sobă şi perete!

Nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului!

Nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba și evitaţi supraîncărcarea acesteia!

Nu puneți hainele la uscat, pe sobă!

Amplasaţi, în faţa sobelor cu lemne, o cutie metalică: aceasta va asigura protecţia faţă de căderea accidentală, direct pe podea, a lemnelor aprinse sau a jarului, care ar putea incendia materialele combustibile din apropiere.

Nu aprindeți focul cu benzină;

Stingeți focul dacă părăsiţi locuința sau înainte de a adormi!

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page