
Comunicat final de presă
TÂRGUL MĂRȚIȘORULUI
Ediția a XVI-a, 26 februarie – 1 martie 2026, Botoșani
„Marte, Marte, Mărțișor,
Zâmbet cald de floricele,
Ai dat drumul la izvor
Sub sclipiri de rândunele.
Ai trezit la viață iară
Gâze, flori și mii de vise,
Să ne fie-o primăvară
Cu ferestrele deschise.”
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, cu sprijinul Primăriei Municipiului Botoșani, a organizat, în perioada 26 februarie – 1 martie 2026, cea de-a XVI-a ediție a Târgului Mărțișorului.
Târgul a avut loc pe Pietonalul Unirii din Botoșani și a reunit aproape 60 de artizani și meșteri populari din județele Botoșani, Suceava, Vrancea, Maramureș și Argeș. Alături de aceștia, au expus și reprezentanți ai unor instituții de învățământ și asociații, după cum urmează:
Robu Alina-Raluca, Botoșani
Vîrlan Roxana-Elena (Copilăria cu dichis), Botoșani
Vatavu Olimpia, Botoșani
Bujoreanu Simona-Ștefania, Botoșani
Ungureanu Mihaela Dorina, Botoșani
Țibichi Ana-Maria, Botoșani
Grosu Doina, Pădureni-Șendriceni, Botoșani
Borș Mirela Simona, Botoșani
Vieriu Elena Lăcrămioara, Botoșani
Alexa Condratov Lidia, Botoșani
Alexa Condratov Marcel, Botoșani
Silion Georgeta, Tocileni, Botoșani
Silion Dumitru, Tocileni, Botoșani
Tcaciuc Anișoara, Botoșani
Cosma Lucia, Coșula, Botoșani
Țivlică Elena, Botoșani
Boșcu Maria-Elisabeta, Botoșani
Postolachi Daniela, Botoșani
Curcuță Ana-Maria, Cristești, Botoșani
Atomulesei Mariana, Golești, Vrancea
Dobresenciuc Veronica, Suceava
Luchian Liliana, Botoșani
Năsui Cristina-Lucia, Vișeu de Jos, Maramureș
Năsui Raluca-Otilia, Vișeu de Jos, Maramureș
Cociaș Laura, Botoșani
Filip Loredana Ramona, Botoșani
Atănăsoie Magda, Botoșani
Pancu Ramona, Centrul de Informare Turistică Vorona (Primăria Comunei Vorona)
Ciobanu Daniela, Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare și Sfânt” Vorona, Botoșani
Mihalachi Alexia, Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare și Sfânt” Vorona
Mihalache Doina, Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare și Sfânt” Vorona
Veleșcu Ana-Maria, Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare și Sfânt” Vorona
Cojocariu Andra, Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare și Sfânt” Vorona
Topolonschi Denisa-Maria, Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare și Sfânt” Vorona
Galan Sofia Maria, Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare și Sfânt” Vorona
Ilie Valentina, Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare și Sfânt” Vorona
Todirișcă Ștefan, Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare și Sfânt” Vorona
Todirișcă Maria, Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare și Sfânt” Vorona
Scorțariu Roberta Maria, Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare și Sfânt” Vorona
Ilie Maria-Luiza, Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare și Sfânt” Vorona
Macovei Emilia Anastasia, Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare și Sfânt” Vorona
Asăvoaie Marinela, Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare și Sfânt” Vorona
Ivan Gabriela, A.P.C.A. Botoșani, în parteneriat cu Penitenciarul Botoșani
Hemen Carmen Maria, Liceul Tehnologic Todireni
Iacob Loredana-Petronela, Liceul Tehnologic Todireni
Misoagă Felicia, Liceul Tehnologic Todireni
Spoială Daniela-Natașa, Liceul Tehnologic Todireni
Vasilaniuc Pansela, Liceul Tehnologic Todireni
Irimia Bianca, Botoșani
Neamțu Liliana-Daniela, Botoșani
Istrate Diana Georgiana, Vorniceni, Botoșani
Buzilă Mariana, Centrul de Abilitare și Reabilitare „Lucie Lecomte” Botoșani
Ciubotariu Laura, Centrul de Abilitare și Reabilitare „Lucie Lecomte” Botoșani
Călinescu Alin Adrian, Centrul de Abilitare și Reabilitare „Lucie Lecomte” Botoșani
Chițac Maria Viorica, Centrul de Abilitare și Reabilitare „Lucie Lecomte” Botoșani
Avădănei Georgiana, Centrul de Abilitare și Reabilitare „Lucie Lecomte” Botoșani
Adrobotoaei Viorica, Botoșani
Matraș Valentin, Vorona, Botoșani
Aniculăesei Mihaela, Vorona, Botoșani
Ochiană Catinca, Avrămeni, Botoșani
Onu Nicolae-Andrei, Com. Bascov, județul Argeș
Cârstea Georgeta, Com. Bascov, județul Argeș
Macovei Livia, Mănăstirea Humorului, Suceava
Viziteu Emanuela, Manolești, Botoșani
Rîmbu Gabriela Monica, Cătămărești-Deal, Botoșani
Scutelnicu Mihaela, Tudora, Botoșani
Deschiderea oficială a târgului a avut loc în ziua de 26 februarie 2026. Anul acesta, din comisia de selecție a făcut parte doamna Adina Hulubaș, dr. cercetător științific principal gradul I la Academia Română – Filiala Iași și expert acreditat UNESCO în Global Network of Facilitators.
Totodată, la deschidere au fost prezente oficialități ale diverselor instituții, precum: din partea Instituției Prefectului – doamna prefect Raluca Curelariu; din partea Consiliului Județean Botoșani – doamna Cătălina Acatrinei; domnul senator Ovidiu Jitariu; de la Muzeul Județean Botoșani – domnul manager Aurel Melniciuc; de la Orchestra Populară „Rapsozii Botoșanilor – Ioan Cobâlă” – domnul manager Dan Doboș; de la Școala Populară de Arte și Meserii „George Enescu” – doamna manager Lorena Dupu; de la Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” Botoșani – doamna manager Ersilia Iacob.
Pe parcursul desfășurării activității, în zilele de 26, 27 februarie și 1 martie, au fost prezentate diverse momente artistice:
26 februarie, ora 12:00
Ilinca Lăcrămioara Grumeza
Maria Alexandra Aionesei
Maria-Sofia Uliniuc
27 februarie, ora 13:00
Șerban Andrei Ilaș
Antonia Magnolia Furnică
Ecaterina Maria Simian
Oana Bejinariu
1 martie, ora 12:30
Anastasia Ailoaie
Oana Petrescu
Adina Amaricăi
Fanfara „Codrulețul” a Liceului Tehnologic „Ștefan cel Mare și Sfânt” Vorona
Grupul de chitară „Andantino” al Liceului Tehnologic „Ștefan cel Mare și Sfânt” Vorona, coordonat de Elisa Todirișcă.
În ziua de 28 februarie 2026, simultan cu desfășurarea Târgului Mărțișorului, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție publică de cultură, aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, în colaborare cu Parohia „Duminica Mare” din Botoșani, a organizat atelierul de lucru „Povestea Mărțișorului”, ediția a III-a. La atelier au participat 30 de elevi care, alături de meștera populară Maria Zoițanu din Mihai Viteazu, Ungureni, Botoșani, au realizat diferite mărțișoare tradiționale.








