Tag Archives: salarii

NAŢIONAL | Guvernul le-a cerut o păsuire sindicaliştilor care vor salarii mai mari în sistemul de educaţie

Până la mijlocul lunii viitoare ar trebui luată o decizie privind măririle salariale ale profesorilor. La negocierile de joi seară, sindicaliştii au cerut majorări de 15%, dar executivul le-a oferit cu 5 procente mai puţin. Între timp, au hotărât să se întâlnească din nou săptămâna viitoare. Sindicaliştii au venit la negocieri cu un mandat precis.

NAȚIONAL | Negocierile dintre sindicatele şi conducerile CFR au eşuat

Negocieri între administraţiile celor trei companii feroviare de stat şi sindicaliştii CFR, desfăşurate la Ministerul Transporturilor, au eşuat. Reprezentanţii sindicatelor din CFR solicită încheierea unor contracte colective de muncă, o creştere salarială de minimum 10% şi acordarea de tichete de masă. Nicio revendicare nu a fost rezolvată, a declarat în exclusivitate pentru Radio România Actualităţi

NAȚIONAL | Majorări salariale ale bugetarilor, “când vor exista fonduri”

Angajaţii din sectorul bugetar vor beneficia şi ei de majorări salariale atunci când vor exista fonduri disponibile, a dat asigurări astăzi premierul Victor Ponta. El a precizat, în contextul creşterii salariilor pentru personalul sanitar, că înţelege reacţia celorlalţi bugetari, despre care consideră că au dreptate atunci când solicită majorări. “Vreau să fac un apel către

TAS

LOCAL | Salarii mărite pentru personalul din CJ și instituțiile subordonate

Consilierii județeni din Botoșani au votat astăzi un proiect de hotărâre privind creșterea salarială cu până la 12 procente pentru personalul din instituțiile subordonate Consiliului Județean. De această majorare vor beneficia, de la 1 august, angajații CJ şi ai instituţiilor publice judeţene subordonate, inclusiv din sistemul public sanitar şi din sistemul public de asistenţă socială

LOCAL | Drepturi salariale câştigate în instanţă şi plătite anticipat de Guvern

Aproximativ 100 de salariaţi botoşăneni ai Direcţiei de Sănătate Publică şi din instituţiile subordonate Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor vor primi în următoarea perioadă o parte din banii câştigaţi în instanţă prin hotărâri judecătoreşti. Celor în cauză li se acordă o serie de drepturi salariale stabilite în favoarea personalului din cadrul Direcţiei de Sănătate, Agenţia

NAȚIONAL | Mii de sindicaliști protestează, miercuri, în Piața Victoriei

Aproximativ 3.000 de angajaţi din administraţia publică locală vor participa, miercuri, la un miting de protest în Piaţa Victoriei, au anunţat, marţi, liderii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), ameninţând în plus cu declanşarea grevei generale pe termen nelimitat. Mitingul FNSA va începe la ora 10.00, la acţiunea de protest fiind aşteptaţi sindicalişti din

LOCAL|  Pensiile şi salariile vor fi plătite mai devreme de 15 aprilie

Premierul Victor Ponta a explicat că, având în vedere că vine Paştele, când “orice român trebuie să pună ceva pe masă“, plata anticipată a salariilor este utilă. Astfel, salariile vor fi plătite până pe data de 8 aprilie, în timp ce pensiile vor fi date până pe 10 aprilie. Și plata indemnizațiilor acordate veteranilor de

LOCAL | Primăvară mai bogată pentru unii dascăli! Vezi de ce!

Mii de cadre didactice din școlile județului Botoșani vor primi, începând din această săptămână, mai mulți bani. Ministerul Finanţelor a repartizat sumele defalcate din taxa pe valoare adăugată către bugetele locale în vederea achitării drepturilor de natură salarială stabilite prin hotărâri judecătoreşti în favoarea personalului din unităţile de învăţământ de stat, special şi centrele judeţene de

LOCAL | Activitatea mai multor instituții a fost blocată astăzi. Angajații primăriei au făcut grevă de avertisment. Vezi de ce.

Funcționarii publici din Primărie au întrerupt activitatea în această dimineață, începând cu ora 10, timp de 30 de minute. Cei peste 180 de angajați au organizat o grevă de avertisment și au solicitat majorarea salariilor și acordarea tichetelor de masă. În prezent, majoritatea angajaților lucrează pe​ntru salariul minim pe economie. Cel mai mic salariu este

LOCAL | Președintele CJ: “Anul acesta vreau să fie linişte cu angajaţii!”

Bugetul din acest an permite alocarea tuturor drepturilor salariare angajaților Spitalului Judeţean Mavromati, spune președintele Consiliului Județean, Florin Țurcanu. Acesta a declarat că cea mai mare unitate medicală cu paturi din județ va avea prioritate în acest an la alocarea de fonduri atât pentru salarizare, cât și pentru investiții. “Avem un buget care să ne

LOCAL | Peste 200 locuri de muncă pentru directori, foste oficialităţi şi şomeri

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă a transmis şi în această săptămână lista locurilor de muncă disponibile şomerilor botoşăneni. Astfel, peste 200 locuri de muncă sunt disponible celor aproape 8.000 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. Salarii de peste 1.000 euro pentru directori, secretare şi sefi Cele mai căutate pentru angajare

Share This Article:

close