LocalPolitic

Subprefectul de Botoșani, eliberat din funcție de premierul Bolojan!

Guvernul a adoptat, miercuri, hotărâri privind eliberarea din funcţie a 22 de prefecţi şi 36 de subprefecţi, ca urmare a demisiei acestora.

Printre aceștia se numără și Galan Gabriel, care astfel părăsește funcția de subprefect de Botoșani.

Prin alte hotărâri au fost numiţi 21 de prefecţi şi 6 subprefecţi, transmite Agerpres.

„Aş vrea să vă semnalez eliberările din funcţie a 22 de prefecţi şi 36 de subprefecţi şi numiri în funcţie a 21 de prefecţi şi 6 subprefecţi. E vorba, desigur, de prefecţii şi subprefecţii care au demisionat. În locul lor au fost numite alte persoane”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Dogioiu, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria.

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat la începutul acestei săptămâni că Biroul Permanent Naţional şi preşedinţii de filială ai PSD au decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să semneze şi să voteze moţiunea de cenzură pentru demiterea premierului Bolojan şi le-a cerut secretarilor de stat şi prefecţilor propuşi de social-democraţi să îşi dea demisia.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page