social

Sprijin de 185 de milioane de euro pentru tinerii care nu lucrează și nu merg la școală

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a dat startul semnării contractelor din cadrul Programul Operațional Capital Uman „Viitor pentru tinerii NEETs” în valoare totală de peste 185 de milioane de euro. Dintre cele 99 de proiecte câștigătoare, 12 au fost semnate astăzi la  minister, urmând ca restul să fie semnate în zilele următoare.

Datorită celor 99 de contracte câștigătoare aproape 60 de mii de tineri NEETs („Not in Employment, Education or Training”), șomeri, cu accent pe cei din mediul rural și pe cei aparținând minorității rome, cu vârsta între 16-29 ani, vor beneficia de măsuri adaptate nevoilor lor, astfel încât să poată să-și finalizeze studiile obligatorii, să urmeze cursuri de calificare profesională în meserii pentru care este o mare cerere pe piața muncii și să își găsească un loc de muncă. Pe lângă aceasta, 1.500 de tineri vor fi ajutați să-și deschidă propria afacere, beneficiind de câte 25.000 de euro ca sprijin financiar.

„Prin aceste contracte avem un singur scop: asigurarea unui viitor sigur tinerilor NEETs acasă, în România. Sunt mulți tineri, care nu și-au finalizat studiile și care nu au nici un loc de muncă. Acești tineri reprezintă o resursă imensă pentru România, iar noi vrem să-i ajutăm să-și găsească un loc de muncă bine plătit. Este una din cele mai importante obiective ale acestei guvernări: asigurarea unui trai decent acasă, în țară. Doresc să mulțumesc colegilor mei din minister, colegilor de la POCU pentru că susțin aceste proiecte, că sunt interesați de soarta tinerilor” – a declarat Hegedüs Csilla, secretar de stat.

Astăzi la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene au fost semnate cu beneficiarii 12 contracte în valoare de 32.271.269,44 euro. O parte din cele 99 de proiecte au fost deja semnate, urmează ca în următoarele 2 săptămâni toate contractele să fie semnate și să înceapă implementarea proiectelor.

La eveniment au mai participat secretarii de stat MIPE Corina Atanasiu, Cătălina Bădoiu, Cristian Roman, secretarul general MIPE Nicușor Ciocănea și secretarul general adjunct Cecilia Văduva, Directorul general al Autorității de Management pentru Programul Operațional Capital Uman, Daniel Popa și directorul general adjunct Dorina Zlota.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page