ImportantSport

SPORT | Victorie importantă pentru CSM Botoșani

CSM Botoșani a jucat astăzi cu ocupanta locului 4 în Seria A a Diviziei A! Astfel, de la ora 12:00, CSM Botoșani a bifat încă o victorie în deplasare cu CS Politehnica Iași în Sala Polivalentă din Iași.

În acest moment, CSM Botoșani ocupă a doua poziție în clasamentul Seriei A din Divizia A, fiind o candidată serioasă la promovarea în Liga Zimbrilor, obiectiv stabilit la finalul anului trecut. CSM Botoșani a învins CS Politehnica Iași, iar turneul de promovare este tot mai aproape!

CSM Botoșani a jucat bine aproape toată repriza întâi, în minutul 15 conducând cu 10-6, iar lupta s-a dus până aproape de finalul reprizei la 3 sau patru lungimi pe tabelă. Echipa ambițioasă și devotată a ieșenilor, împinși de proprii lor suporteri din Sala Polivalentă și de o galerie numeroasă au reușit egalarea, astfel la terminarea primei reprize tabela arăta scorul de 15-15.

A doua repriză a mers și ea cap la cap, scorul fiind strâns, însă jucătorii experimentați ai Botoșaniului au reușit să învingă Poli Iași care a arătat că poziția sa din clasament nu este una bine întemeiată, luptând până la capăt. Scorul final a fost de 37-26 pentru echipa botoșăneană.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page