Liga 1

SPORT | Valeriu Iftime, deranjat de declaratiile lui Cosmin Andrei: “Sa nu mai investeasca. Nu imi convine sa ma injure cineva”

Principalul finanţator al FC Botoşani spune că vor fi cel puţin 5000 de bilete, la meciul cu Steaua, la preţuri rezonabile. Cât priveşte pachetul business, Valeriu Iftime a precizat că s-a încercat obţinerea unei sume mai mari de bani deoarece şi cheltuielile sunt considerabile în liga I.

„Noi am scos nişte pachete business pentru companii, cu trei săptămâni înainte. Sunt 7500 de locuri utile în stadion. Avem 1000 de abonamente şi mai rămân 6500 de locuri. Am considerat că măcar 1500 de pachete se pot cumpăra. Rămân 5000 de locuri pentru botoşăneni. Vor fi locuri. Mă deranjează că domnul viceprimar este dezinformat şi spune că nu mai investeşte în fotbal. Să nu mai investească. Până acum cine a construit? Nu finanţează nimeni fotbalul fără Elsaco, la modul real. Sunt un milion de euro. Nu e o glumă. Să mă ameninţe cineva că nu mai finanţează dacă nu scad biletul, mi se pare o insultă. Nu îmi convine să mă înjure cineva pentru că am făcut prea mult pentru fotbalul ăsta”, a spus Valeriu Iftime care a adăugat:

„Încasările din bilete la meciul cu Steaua înseamnă enorm pentru FC Botoşani. Am de dat vreo 400.000 de lei la bugetul statului. Luna aceasta am de plată şi ratele contractuale. Nimeni nu înţelegere. Vor doar imagine şi să-i aplaude poporul”.

În plus, finanţatorul echipei FC Botoşani spune că suporterii echipei ar fi trebuit să-şi cumpere mai multe abonamente pentru a fi siguri că văd meciurile.

„Cel care iubeşte fotbalul din Botoşani îşi cumpără abonament. La un abonament media este de 22 de lei pe meci. Cumperi abonament şi vezi tote meciurile. Am avut o discuţie iniţială cu domnul primar şi domnul preşedinte Ţurcanu. Domnul preşedinte a înţeles şi a încercat să ne mai ajute. Proiectul acesta nu este a lui Iftime sau Elsaco, este proiectul comunităţii”, a mai afirmat Valeriu Iftime, pentru BTOnline.ro.

Related Articles

One Comment

  1. Nu sunt in Botosani , nu locuoesc acolo dar sunt trup si sufleg pentru aceasta echipa mi am cumparat abonent si stiu sigur ca nu voi vedea nici un meci important e sa akut clubul asa cum pot si cat pot

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page