InternationalSport

SPORT | Tricolorii, avertizaţi înainte de meciul cu Elveţia: ”E net superioară”

Ionuţ Badea, antrenorul secund al echipei naţionale de fotbal a României, a declarat, duminică, la două zile după înfrângerea cu Franţa, scor 1-2, că naţionala Elveţiei este mult mai puternică decât Albania, dar şi decât România, având foarte mulţi fotbalişti care evoluează în campionatul Germaniei.

Ionuţ Badea, antrenorul secund al naţionalei, se teme de forţa Elveţiei, care a câştigat, sâmbătă, 1-0 cu Albania, prin golul marcat în minutul 5, de Fabian Schar.

“Pe hârtie, Elveţia e net superioară atât României cât şi Albaniei, judecând după componenţa lotului, pentru că majoritatea joacă în Bundesliga. Shaqiri e un jucător cu o tehnică peste medie, poate destabiliza apărarea. Are tendinţă foarte mare de pase periculoase, de dribling, de şut la poartă.

Elveţia are o echipă cu o calitate peste medie, dar nu e chiar de nivelul Franţei. Au puncte vulnerabile. Meciul de ieri a fost echilibrat, au fost ocazii mari de ambele părţi. Lucrăm la abordarea tactică şi în final vom lua toate deciziile cu privire la echipa care va intra pe teren. Pentru mine e important modul în care vom juca, iar rezultatul va veni în consecinţă”, a spus Badea, într-o conferinţă de presă.

România şi Elveţia se vor întâlni, miercuri, 15 iunie, de la ora 19:00, într-o partidă care se va disputa pe Parc des Princes.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page