Important

SPORT | Stadionul Orasenesc Darabani incepe sa arate a teren de fotbal

Chinul fotbaliştilor care evoluează pe stadionul din Darabani este pe cale să se termine. Numărul entorselor va scădea, mingea nu va mai sări din gazon ca din colţul mesei, oaspeţii nu vor mai huli la fel de mult terenul de pe malul Prutului.

După ani de amânări şi de nealocări de fonduri, gazonul stadionului oraşului a fost adus la un nivel în care meciurile de fotbal să se dispute în condiţii decente. La insistenţele repetate ale ing. Gheorghe Dragotă, preşedintele CS Darabani, şi ale directorului sportiv Mihai Plugaru, Primăria susţinută de omul de afaceri Costel Nazare a reuşit să aducă suprafaţa de joc la nivelul celui de-al patrulea eşalon al fotbalului românesc. Miercuri, 25 aprilie, a fost tasat terenul de fotbal cu un utilaj performant, acţiune care a îmbunătăţit în mod evident calitatea terenului pe care evoluează echipa CS Darabani.

“Această operaţiune se impunea de mult timp, deoarece jucătorii s-au plâns în repetate rânduri de starea terenului” a precizat ing. Gheorghe Dragotă, preşedintele CS Darabani. După ce suprafaţa de joc fusese împrejmuită în iarnă cu plasă de inox, între timp s-au montat şi băncile de rezervă din policarbonat. “Dacă am fi avut terenul amenajat în condiţiile actuale, cred că şi rezultatele ar fi fost altele pentru echipa noastră” a declarat pentru Darabaneni.ro, Mihai Plugaru, directorul sportiv al echipei dărăbănene.”Se putea şi mai bine, dar faţă de cum a fost, suprafaţa de joc se prezintă acum foarte bine” a spus şi Constantin Gheorghiţă, antrenorul formaţiei din Darabani.

sursa: darabaneni.ro 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page