Alte sporturiSport

SPORT | Simona Halep s-a calificat în sferturile turneului de la Wuhan

Simona Halep, aflată pe locul 5 WTA, s-a calificat, miercuri dimineaţă, în sferturile de finală ale turneului Premier 5 de la Wuhan, disputat pe hard şi dotat cu premii totale de 2.589.000 de dolari, după ce a învins-o, scor 6-3, 6-3, pe Yaroslava Şvedova (Kazahstan, 41 WTA) în optimile competiţiei.

Simona Halep s-a calificat în sferturile turneului de la Wuhan/ Halep: A fost destul de greu să joc împotriva Yaroslavei, dar şi a vântului (Imagine: Hepta/ Mediafax Foto)

Partida a durat o oră şi 16 minute şi a fost la discreţia favoritei numărul 4, Simona Halep. Sportiva originară din Constanţa a câştigat pe serviciul adversarei încă din primul game, după care şi-a făcut serviciul în ciuda faptului că a comis două duble greşeli. Apoi, Shvedova a câştigat şi ea primul game şi a continuat să îşi facă serviciul, la fel ca adversara sa, până la 3-5, când Simona Halep a reuşit al doilea break al partidei şi şi-a adjudecat primul set cu 6-3.

Setul secund s-a încheiat cu acelaşi scor, însă Simona Halep şi-a pierdut o dată serviciul, la singura şansă a adversarei în întreaga partidă. În schimb, Halep a avut, de-a lungul meciului, 12 şanse de break, dintre care a concretizat patru. Patru a fost şi numărul dublelor greşeli comise de jucătoarea în vârstă de 25 de ani, care a avut un procentaj la primul serviciu de 56 la sută.

Simona Halep şi-a asigurat astfel un cec în valoare de 54.230 de dolari şi 190 de puncte WTA, iar în runda următoare va juca fie cu Daria Kasatkina (Rusia, 28 WTA), fie cu Madison Keys (SUA, 9 WTA).

Simona Halep: A fost destul de greu să joc împotriva Yaroslavei, dar şi a vântului

Simona Halep, a patra favorită şi numărul 5 WTA, este mulţumită de cum a jucat împotriva Yaroslavei Şvedova (Kazahstan, 41 WTA), pe care a învins-o, miercuri dimineaţă, scor 6-3, 6-3, într-un meci din optimile de finală ale turneului Premier 5 de la Wuhan (China).

“Am încercat să dau tot ce am mai bun şi consider că am făcut un meci solid. Sunt foarte mulţumită de cum am jucat în turneele mari şi sunt mulţumită că joc în aceeaşi notă şi aici. A fost destul de greu să joc împotriva Yaroslavei, dar şi a vântului, aşa că mă bucur că am câştigat în două seturi”, a fost reacţia Simonei Halep, după meciul din optimi.

Sursa: mediafax.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page