Liga 2

SPORT | Rezultate SURPRIZA in ultima etapa din Liga 2, Seria 1! Gica Popescu nervos: ”Mi-e silă de ce s-a întâmplat”

Chindia a câştigat ”pe bune” meciul cu Slobozia, dar a ieşit cel mai prost dintr-o etapă în care o echipă reanimată de Federaţie, Sportul, a bătut la Galaţi (2-1), un gol fiind reusit de Ferfelea, Farul a învins la scor nou-promovata Săgeata Năvodari (3-1), iar codaşa Rapid CFR Suceava s-a impus cu CS Otopeni (2-1).

Chindia a avut 2-0 după 20 de minute, cu Slobozia, prin dubla lui Cristi Cherchez, dar a terminat jocul cu emoţii, după reuşita lui Ibrian (70). Trei puncte importante – practic a treia victorie din trei jocuri acasă cu Silviu Dumitrescu antrenor – dar, per total, o atmosferă tristă, de resemnare, după o rundă cu rezultate cel puţin suspecte.

“Mi-e silă de ce s-a întâmplat astăzi. Nu mă aşteptam în niciun caz ca Sportul să bată la Galaţi. Îmi doresc acum ca Sportul să aibă acelaşi noroc ca azi şi să bată şi Suceava”, a vorbit preşedintele onorific al Chindiei, Gică Popescu.

Sportul – Suceava a fost reprogramat pentru sâmbătă, 8 iunie, iar Chindia se salvează dacă moldovenii nu bat în Capitală.

Miercuri, 5 Iunie
Rapid CFR Suceava – CS Otopeni 2-1
Dunărea Galaţi – Sportul Studenţesc 1-2
FC Farul Constanţa – Săgeata Năvodari 3-1
ACS Buftea – CF Brăila 4-1
Chindia Târgovişte – CSM Unirea Slobozia 2-1

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page