Important

SPORT | Patronul FC Botoșani s-a speriat de distanța pe care o va parcurge echipa sa în primul tur din Europa League

Valeriu Iftime, patronul celor de la FC Botoșani, este mulțumit de tragerea la sorți din cadrul primului tur al Europa League. Moldovenii vor juca în Kazakhstanîmpotriva celor de la FC Ordabasy.

Valeriu Iftime: ”Pare un adversar, cumva, normal”

„Ordabasy din Kazakhstan? Unde jucăm? La ei? Vai de capul meu! Serios?”, a fost prima reacție a lui Iftime, după care a continuat: ”Și cum se ajunge acolo?”, a glumit patronul Botoșaniului.

”Aș fi vrut să jucăm acasă. Pare un adversar, cumva, normal. În zona asta orice meci e periculos. E o singură manșă, trebuie să fim atenți. Oricum e mai accesibil față de Poznan sau Partizan Belgrad. Mai complicat e cum ajungi acolo în perioada asta, cu toate restricțiile astea. Doamne ajută! Mergem mai departe. E o tragere la sorți care îmi convine la prima strigare”, a explicat Iftime, pentru Digi Sport.

Valeriu Iftime vrea în grupele Europa League 

În urmă cu o săptămână, patronul lui FC Botoșani a recunoscut, pentru Digi Sport, că și-ar dori un adversar accesibil pentru ca jucătorii săi să prindă curaj în meciurile europene. Iftime nu se mulțumește cu puțin, și vrea ca echipa sa să ajungă în grupele UEL.

„Am nevoie de un meci, două, accesibile, ca să capete curaj. După care să ne luptăm serios. Am văzut echipe din România care au pretenții de grupe. Cum e Craiova, cum e Clujul (n.r. – CFR), cum e FCSB-ul. FCSB-ul nu e o echipă care să ne fi răpus în mod real.

La meciul cu Craiova am avut un 11 metri clar. La Cluj un alt 11 metri. Cu Astra am luat bătaie, am avut un gol marcat. Cu FCSB ne-a dat un om afară gratuit. Nu cred că asemenea greșeli se pot întâmpla, mai ales în Europa League. E adevărat că va conta mentalul jucătorilor, starea, suntem o echipă mică și avem nevoie de constanță”, a spus Valeriu Iftime, pentru Digi Sport.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page