Important

SPORT | La 20 de ani de la celebrul Dinamo-Foresta, sucevenii organizează reeditarea meciului – FOTO

După cum deja aţi aflat, pe data de 21 mai, de ziua Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, stadionul Areni va găzdui un eveniment sportiv de marcă, cel mai important din ultimii 30 de ani, care va umple până la refuz arena suceveană, aşa cum se întâmpla pe vremuri. Este vorba de reeditarea celebrului meci dintre Dinamo şi Foresta, scor 4-5, disputat în urmă cu 20 de ani, care a şocat o lume-ntreagă. Organizatorii au luat deja legătura cu actorii principali ai duelului care a intrat în istoria fotbalului românesc, care s-au declarat încântaţi de idee. Dacă forestierii abia aşteaptă revederea cu publicul fierbinte sucevean care le-a fost atât de credincios, au început să sosească confirmările şi din partea dinamovistă. Omul de legătură dintre organizatori şi „alb-roşii” este nimeni altul decât suceveanul Mugur Bolohan, fost internaţional al României, care a făcut parte din primul unsprezece al „câinilor roşii” în confruntarea din toamna anului 2000.

„Am vorbit pe tema acţiunii de la Suceava cu colegii mei, care şi-au arătat disponibilitatea de a participa la meciul de pe Areni. Unii au confirmat deja, cum este cazul lui Giani Kiriţă, iar alţii, care sunt prinşi în diverse angajamente, vor da un răspuns în zilele următoare. Important este că toţi au primit în mod pozitiv această idee şi vor încerca să-şi facă loc în program pentru a ajunge la Suceava. În ce mă priveşte, sunt mai multe elemente care-mi plac la acest eveniment. În primul rând faptul că vin acasă şi voi putea să îmi revăd prietenii şi familia, zona Sucevei fiind una în care revin de fiecare dată cu plăcere. Apoi, va fi un bun prilej să mă întâlnesc cu foştii mei dragi colegi, pentru că pe majoritatea nu am avut ocazia să-i văd de mult. Şi nu în ultimul rând, ştiu că s-a creat deja o mare emulaţie, aşa că va fi o provocare să joc din nou în faţa publicului sucevean, care a fost tot timpul aproape de inima mea”, a declarat Mugur Bolohan.

CONTINUAREA AICI!

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page