SportStiri

SPORT | Dumitru Dragomir, despre impactul condamnărilor în Dosarul Transferurilor: „Credeţi că mai vine vreun patron în fotbal acum?”

Fostul şef al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, crede că sentinţele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul Transferurilor nu vor avea un impact pozitiv asupra fotbalului românesc. El susţine că, mai ales după condamnarea lui George Copos, oamenii cu bani se vor feri să mai investească în fotbalul românesc.

Drept urmare, vor scădea şi performanţele echipelor din Liga I.

Dumneavoastră credeţi că mai vine vreun patron în fotbal acum? În viitorii 30 de ani, dacă vom avea o echipă cu performanţe europene, să-mi spuneţi că sunt cel mai nebun, tâmpit, cretin, ce vreţi voi”, a spus Dumitru Dragomir.

Marţi, opt dintre cei mai puternici și mai influenți oameni din fotbalul autohton – Gheorghe Copos, Jean Pădureanu, Mihai Stoica, Cristian Borcea, Ioan Becali, Victor Becali, Gheorghe Popescu şi Gheorghe Neţoiu – au fost condamnaţi definitiv la închisoare cu executare în Dosarul Transferurilor. După 66 de termene, presărate cu achitări la prima instanță, condamnări grele la Apel și o retrimitere spre rejudecare de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cei opt au fost găsiţi vinovaţi pentru înșelăciune, evaziune fiscală și alte infracțiuni de natură financiară.

Sursa: digi24.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page