Important

SPORT | Cuvinte de laudă pentru tânărul jucător al FC Botoșani, după amicalul naționalei

Stabilit în Statele Unite, celebrul Liță Dumitru are cuvinte de laudă despre George Cîmpanu, fotbalistul căruia Adrian Mutu i-a dat tricoul cu numărul 10 în victoria naționalei de tineret, 6-0 cu Farul Constanța. 

Fostul mare mijlocaș al Stelei și al naționalei României a lucrat mult timp la Concordia Chiajna, unde coordona toate secțiile de juniori. Bun prieten cu primarul Mircea Minea, Liță Dumitru a avut un rol determinant în ascensiunea unor jucători lansați de Chiajna, care acum au devenit piese importante la formațiile din Liga 1.

Component al formației FC Botoșani, George Cîmpanu (19 ani) a marcat două goluri în amicalul câștigat de trupa lui Adrian Mutu împotriva grupării Farul Constanța.

Liță Dumitru: “Cîmpanu e un geniu”

Dumitru a povestit lucruri neștiute despre puștiul de la FC Botoșani.

“Mama lui lucra pe vapor și pleca câte 7-8 luni. L-am ajutat și cu școala. Ca fotbalist, e un geniu. Eu le-am spus celor de aici, din America, dacă vor să ia un copil bun din România, în care să investească puțin și după aceea să devină celebru, să îl ia pe el.

Iubește fotbalul foarte mult, e un stângaci foarte bun. A jucat și prin Germania, chiar a vrut să îl ia Nurnberg”

E ușor să dai două goluri când ești fotbalist! Și mai ales la echipa națională contra lui Farul. Știu că bate și lovituri libere că m-am ținut de capul lui și lovea perfect mingea cu stângul de când avea zece ani.

Pe urmă a început și dreptul și lovește bine. N-au fost mulți stângaci în România, dar el poate fi unul dintre cei mai buni”, a dezvăluit Liță Dumitru, pentru ProSport. 

Adrian Mutu: “Băieții s-au comportat exemplar, au dat totul la antrenamente și știu că nu le-a fost ușor

Adrian Mutu, aflat la prima acțiune ca selecționer a României U21, a declarat: “A fost un stagiu de pregătire foarte util, am avut posibilitatea de a lucra cu jucătorii, de a ne cunoaște. Doresc să le mulțumesc tuturor cluburilor care ne-au oferit jucătorii pentru această acțiune, mă bucur că am găsit susținere. În același timp, am înțeles și situația cluburilor care au dorit să păstreze jucătorii.

Băieții s-au comportat exemplar, au dat totul la antrenamente și știu că nu le-a fost ușor, au avut o perioadă extrem de încărcată în ultimul timp, au jucat și din trei în trei zile.

Cu toate că a fost un meci de pregătire, au tratat partida cu seriozitate maximă! Rezultatul nu este important, ceea ce m-a bucurat a fost atitudinea lor.

Avem o generație bună, niște copii talentați și trebuie să avem grijă de ei pentru că pot crește mult valoric. Suntem cu toții foarte motivați să ne calificăm din nou la EURO 2021 și vom da totul pentru a realiza acest lucru. Am avut emoții la primul meci pe banca echipei naționale și abia aștept să ascult din nou imnul de la nivelul gazonului. Nu există onoare mai mare decât aceea de a lupta pentru România!”.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page