ImportantLiga 1Sport

SPORT | Costel Enache: „Mă bucur că jocul a fost un spectacol și FC Botoșani a reușit să se califice în semifinalele Cupei României”

FC Botoșani a reușit să se califice în semifinalele Cupei României după ce a trecut cu scorul de 3-2 de CSM Poli Iași, un meci care a durat 120 de minute. Costel Enache, antrenorul principal al FC Botoșani, și-a felicitat jucătorii pentru această performanță.

„Sunt încă sub euforia jocului, a rezultatului și a trăirilor din timpul meciului. A fost numai în extreme în seara aceasta. Nu știu dacă îmi revin în scurt timp dar important este că finalul este unul cu happy-end. Mă bucur că jocul a fost un spectacol pentru că au fost oameni care au venit și au suferit alături de noi. Dacă au apreciat spectacolul, pentru noi este un obiectiv important. Să le acordați jucătorilor meritul cuvenit pentru că în seara asta am văzut o echipă super determinată, dispusă la efort, care a fost superunită. Din Cupa României ne-am făcut un al doilea obiectiv încă dinainte. Dacă am pierdut unul din obiective, era absolut obligatoriu să punem tot ce e mai bun pentru a realiza obiectivul ăsta. Toți au înțeles și mă bucur că și-au dat seama că își pot creea o imagine”, a spus Costel Enache.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page