ImportantInternationalSport

SPORT | Astăzi, România – Elveția

România va juca azi, de la ora 19:00, cel de-al doilea meci din Grupa A la Campionatul European de fotbal din Franţa, informează Prosport.

Selecţionata pregătită de Anghel Iordănescu va juca pe Parc des Princes, din Paris, contra Elveţiei. Adversara noastră se prezintă la meci din postura de învingătoare în prima etapă din faza grupelor, elevii lui Vladimir Petkovic învingând Albania cu 1-0. După jocul bun contra Franţei, naţionala ţării noastre are nevoie de o victorie, iar în acest moment Anghel Iordănescu are de rezolvat trei dileme în pregătirea tactică a partidei.

Anghel Iordănescu se gândeşte să păstreze nucleul echipei care a impresionat în debutul EURO 2016, la meciul cu Franţa. Astfel, doar Torje ar putea să intre în primul ”11” pentru partida cu elveţienii.

Partida va fi televizată în România, de la ora 19:00, de ProTV şi de DolceSport.

Echipe probabile:

România: Tătăruşanu – Săpunaru, Chiricheş, D. Grigore, Raţ (S. Filip) – Pintilii, Hoban – Torje, N. Stanciu, B. Stancu – Keşeru
Elveţia: Sommer – Lichtsteiner, Schär, Djourou, Rodriguez, Behrami, Dzemaili, G. Xhaka, Shaqiri, Seferovic, Mehmedi

 

“Aş vrea să spun că după meciul cu Franţa principala noastra problemă a fost refacerea: fizică şi mentală. Sper să vedem mâine că am reuşit să facem acest lucru. Am reuşit în startul primei reprize, dar şi în cea de-a doua, să facem un joc bun. În final, a trebuit să acceptăm că Franţa a câştigat jocul. Ne aşteaptă un meci cu o echipă valoroasă, trebuie să fim concentraţi. Este un meci foarte important pentru echipa noastră naţională. În ceea ce priveşte primul “11”, este deja conturat.

Elveţia este o echipă cu experienţă. Din lotul de 23, 18 jucători evoluează în campionate puternice, precum Franţa, Anglia şi Germania. Din 2004, Elveţia a participat la toate competiţiile majore, iar din acest punct de vedere sunt convins că va fi un meci dificil. Ceea ce s-a întâmplat în meciul cu Franţa a trecut, sper ca băieţii să fie concentraţi şi motivaţi pentru meciul cu Elveţia pentru că obiectivul este acela de a ieşi din grupă”, a spus Anghel Iordănescu.

Sursa: prosport.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page