SPORT | Asa va arăta trofeul Ligii 1 » O fată şi o minge poleită cu aur!
Acestea sînt elementele trofeului care se va afla în posesia echipei ce va termina pe primul loc. Designul lui aduce cu cel ce se acordă pentru cîştigătoarea Cupei Mondiale.
Pe lîngă glorie, accesul pe un culoar favorabil în tururile preliminare ale Champions League şi cele 3,5 milioane din drepturile TV, formaţia care va termina pe primul loc în actualul campionat se va mai alege cu ceva preţios. E vorba despre trofeul pe care Liga Profesionistă de Fotbal îl va înmîna cîştigătoarei.
“E mai frumos decît cel de la Europa League”
“Este cel mai tare trofeu care a existat pînă acum în România. E mult mai frumos decît cel acordat săpămîna trecută la finala Europa League. Sînt încîntat de el”, l-a caracterizat Dumitru Dragomir, care ieri l-a prezentat în exclusivitate Gazetei Sporturilor. Ce reprezintă trofeul? În vîrf e o minge de fotbal, ce stă susţinută de braţele unei fete, îmbrăcată sumar, care are părul lung şi ondulat.
“Mingea e poleită cu aur. Nu vă gîndiţi că din aur masiv, dar serios că e poleită cu aur”, explică Dragomir, care priveşte mîndru trofeul: “L-am comandat încă de anul trecut. Cît a costat? Asta e treaba noastră, a celor de la Ligă. A costat mult”.
Trei plăcuţe pentru campioană: CFR, FC Vaslui, Steaua.
Pe soclul trofeului, care e din lemn, va fi lipită plăcuţa ce va conţine numele campioanei din actualul sezon. “Deocamdată nu am lipit nimic, avem 3 plăcuţe diferite, cine va cîştiga va avea numele pus acolo”, a explicat ieri Dumitru Dragomir. Cele 3 variante sînt CFR, FC Vaslui şi Steaua.
Modul în care a fost realizat trofeul sezonului 2011-2012 aduce foarte mult cu cel mai important trofeu din fotbalul mondial. E vorba despre cupa ce se acordă cîştigătoarelor Campionatului Mondial, care se desfăşoară din 4 în 4 ani.
Trofeul Cupei Mondiale are însă mai puţin de jumătate din înălţimea celui din Liga 1, dar e mult mai greu, peste 6 kilograme, dintre care 5 kilograme reprezintă aur masiv. În locul mingii din vîrful trofeului, la Cupa Mondială e globul lumii, care e susţinut de braţele ridicate de doi atleţi.
Duminică, merge la Cluj sau rămîne la LPF
Conducerea LPF a pus la punct planul de decernare a trofeului şi a medaliilor de campioni. Dacă duminică, atunci cînd va avea loc ultima etapă, se va şti sigur că CFR e campioană, atunci trofeul va merge la Cluj. Dacă însă titlul se va decide pe axa meciurilor CFR – Steaua versus FC Vaslui – U Cluj, trofeul va rămîne la sediul LPF. “E unul singur, nu-l putem trimite în două locuri. În acest caz, îl vom decerna atunci cînd campioana va face sărbătoarea cîştigării titlului”, a explicat Dumitru Dragomir.
“Gheata de aur” e pregătită pentru Wesley
Liga a comandat şi un trofeu pentru golgeterul competiţiei. E vorba despre o gheată, poleită cu aur (foto – în galerie), realizată de aceeaşi firmă care s-a ocupat şi de trofeul de campion. Gheata stă pe un suport şi are ca noutate forma crampoanelor, care sînt turnate, nu pe filet (rotunde). Gheata e ca şi adjudecată de Wesley, brazilianul Vasluiului avînd 26 de goluri, la 7 distanţă de Marius Niculaie.
“Spuneţi-mi dacă aţi mai văzut trofeu mai frumos?! Vedeţi ce Ligă tare conduc?!! Asta înseamnă să ai respect pentru echipe, le-am făcut un trofeu formidabil” (Dumitru Dragomir, preşedinte LPF)
4,2 kilograme cîntăreşte trofeul cuvenit campioanei Ligii 1 în sezonul 2011-2012
98 de centimetri are în înălţime trofeul comandat special de LPF
1910 e anul în care se acordă primul titlu de campioană a României la fotbal şi pe care l-a cîştigat Olimpia CS Bucureşti. De atunci s-au disputat 93 de ediţii de campionat
5 ani au trecut de cînd trofeul acordat campioanei Ligii 1 a fost cucerit de o echipă din Bucureşti, Dinamo terminînd prima în 2006-2007
23 de titluri a cîştigat Steaua, fiind echipa cea mai titrată din fotbalul românesc, a doua este Dinamo, cu 18 trofee
Cum au arătat pînă acum trofeele din Liga 1:
Incearca-ti norocul la poker si poti deveni numarul unu! Intra si arata ca esti cel mai bun!
sursa: gsp.ro