EducatieLocal

Specialiștii Antidrog și polițiștii botoșăneni, prezenți la activitățile desfășurate în cadrul programului ”Bibliovacanţa 2022” – FOTO

În perioada 27 iunie – 29 iulie a.c., s-a desfășurat, la Botoșani, programul ”Bibliovacanţa 2022”, inițiat de Biblioteca Județeană ”Mihai Eminescu” Botoșani, program care a ajuns la ediția cu numărul 12 și care, an de an, propune comunității botoșănene o ofertă de cursuri bogată și variată.

În cadrul acestor cursuri au fost prezenți și specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Botoșani, structură teritorială a Agenției Naționale Antidrog, și polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani – Biroul Siguranță Școlară, care au desfășurat sesiuni de informare, prevenire și promovare a unui stil de viață sănătos, adresate copiilor și adolescenților.

Cu participanții de vârste mai mici au fost abordate subiecte referitoare la necesitatea adoptării unor comportamente sănătoase de viaţă: alimentaţie sănătoasă, igienă, mişcare, program adecvat de somn, comportamente preventive versus comportamente nesănătoase de viaţă: alimentaţie nesănătoasă, sedentarism, comportamente viciate – consumul de tutun, alcool, medicamente fără prescripție. De asemenea, au fost identificate implicaţiile consumului de alcool şi tutun atât asupra persoanei consumatoare, cât și a celor din jur.

Adolescenţii prezenți au dezbătut împreună cu specialiștii cauzele incidenţei consumului de substanțe psihoactive în rândul tinerilor și cum pot face față presiunii anturajului atunci când sunt puși în fața unei decizii. S-au discutat aspecte referitoare la dependenţă, toleranță, modalitatea în care se schimbă comportamentul unui consumator, mecanismul dependenţei psihice, efectele fiziologice şi medicale ce decurg dintr-un consum pe termen lung și au fost clarificate aspectele juridice ce țin de regimul drogurilor.

Un moment interactiv și foarte apreciat de tineri a fost reprezentat de testarea ochelarilor care simulează efectele consumului de droguri și alcool, aceștia având rolul de a-i face să conștientizeze riscurile pe care le implică consumul de substanțe psihoactive.

Acțiunile derulate au vizat creşterea nivelului de informare, sensibilizare şi conştientizare a copiilor și adolescenților cu privire la efectele medico-psiho-sociale ale consumului de tutun, alcool și substanţe noi psihoactive, precum şi dezvoltarea unor atitudini şi practici de viaţă sănătoasă.

În cadrul activităților au fost distribuite materiale realizate în cadrul parteneriatului încheiat între Agenția Națională Antidrog – Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Botoșani și Autoritatea Teritorială de Ordine Publică – Consiliul Judeţean Botoşani.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page