social

Șoferii ar urma să fie scutiți de cozile interminabile de la DRPCIV. Înmatriculările și radierile mașinilor se vor face la RAR

Șoferii ar urma să fie scutiți de cozile interminabile de la DRPCIV. Înmatriculările și radierile mașinilor se vor face la RAR, din anul 2022.

Atât înmatriculările mașinilor, cât și radierile sau eliberarea autorizațiilor de circulație provizorie sau pentru probe, ar urma să se facă doar la RAR, din anul 2022, potrivit e-juridic.manager.ro.

Proiectul de lege se află în Senat și prevede ca transferul activităţilor de înmatriculare să treacă în competenţa Ministerului Transporturilor, prin Registrul Auto Român (RAR). Dacă va fi acceptată propunerea legislativă, schimbarea s-ar face începând cu data de 1 ianuarie a anului următor publicării prezentei legi, mai exact, din anul 2022.

Recomandăm și: RAR, controale temeinice în București și Ilfov. Ce au descoperit inspectorii în trafic

Înmatriculările și radierile se vor face doar la RAR
Astfel, începând cu 1 ianuarie 2022, Registrul Auto Român va fi desemnat ca autoritate competentă pentru înmatriculări, radieri şi eliberări ale autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a mașinilor.

„Schimbările vizate de această propunere legislativă vin in întâmpinarea eficientizării administraţiei din prisma înmatriculării şi înregistrării vehiculelor, fiind de bun augur pentru cetăţeni eliminarea unor costuri nejustificate”, declară inițiatorii proiectului de lege.

Inițiatorii proiectului își doresc ca, mai ales în perioada pandemiei, birocrația să fie redusă, dar și eliminarea drumurilor pe care șoferii le fac la DRPCIV – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor. De asemenea, inițiatorii proiectului doresc să fie urgentată această adoptare legislativă pentru a crea o structură mult mai eficientă, dar și pentru a simplifica acțiunile administrative.

„În condiţiile actuale, de pandemie, este esenţială reducerea birocratiei şi eliminarea unor drumuri pe care cetăţenii le efectuează către DRPCIV (Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor), urgentarea adoptării unor măsuri legislative, prin crearea unei structuri mult mai eficiente, precum şi simplificarea acţiunilor administrative care privesc această activitate”, au mai declarat aceștia, potrivit sursei citate.

Citeste mai mult pe bzi.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page