Local

Șofer de 80 de ani implicat într-un accident pe strada Pacea – FOTO

Conduceți prudent! Un accident rutier a avut loc, în urmă cu puțin timp, pe strada Pacea din municipiul Botoșani. În eveniment a fost implicat un singur autoturism.
.
La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, dar și o ambulanță SAJ. Aceștia au constatat faptul că mașina era în afara părții carosabile și nu erau persoane încarcerate.

Conducătorul auto, un bărbat de 80 de ani, a fost evaluat medical la fața locului și nu a necesitat transportul la spital.

Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurile de prevenire a incendiilor.

Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență la volan și să respecte regulile de circulație, pentru siguranța proprie și a celorlalți participanți la trafic.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page