CalendarImportant

Sfântul sfințit mucenic Ierotei, episcopul Atenei

Sfântul Ierotei a fost din Atena, capitala Greciei, și era unul din cei nouă sfetnici ai Aeropagului, adică făcea parte din sfatul cetății. A învățat credința creștină de la Sfântul apostol Pavel și tot acesta l-a botezat și l-a așezat episcop îin Atena. Și a fost cel dintâi episcop creștin al Atenei. La rândul sau, Sfântul Ierotei a fost învățător neostenit Sfântului Mucenic Dionisie Areopagitul, căruia multe povățuiri i-a dat pe calea înțelegerii dreptei credințe, aduse de Mântuitorul Hristos, spre mântuirea și înnoirea lumii. La Adormirea și îngroparea Maicii Domnului în Ghetsimani, deși tot soborul Sfinților Apostoli era de față, totuși Sfântul Ierotei s-a învrednicit, în numele tuturor, să facă început cântărilor, la jalea Adormirii celei Preacurate. Și era Sfântul Ierotei cu totul înstrăinat și îndepărtat cu sufletul de cele pământești și cuprins de dumnezeiasca râvnă. Deci, viețuind bine cum îi place lui Dumnezeu și veselind pe Dumnezeu cu faptele sale bune, s-a dus către Domnul cu pace, la 4 octombrie.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page