Calendar

Sfântul Neagoe Basarab. Rugăciune pentru ajutor la vreme de necaz

În această zi, este prăznuit Sfântul Neagoe Basarab. Rosteşte, azi, rugăciunea făcătoare de minuni pentru ajutor la vreme de necaz.

Cine a fost Sfântul Neagoe Basarab

Sfântul Neagoe Basarab a fost domn al Țării Românești între anii 1512 și 1521, potrivit crestinortodox.ro. A fost înmormântat în gropnița domnească de la Curtea de Argeș, ctitoria sa, iar  pe piatră de mormânt stă scris: „A răposat robul lui Dumnezeu Io Neagoe Voievod și Domn a toată Țară Românească și a părților dunărene, în luna lui Septembrie 15 zile, anul 7029 (1521), crugul soarelui 26, crugul lunii 15, temelia 18. A domnit 9 ani și jumătate. Și rog pe cei ce Dumnezeu îi va îngădui să vie după noi, să păzească adăpostul acesta mic și lăcășul oaselor mele, ca să fie nestricat“.

Conicarul Gavriil Protul, în „Viața Sfântului Nifon„, patriarhul Constantinopolului, spune despre Sfântul Neagoe Basarab: „Ce vom spune despre lucrurile și mănăstirile pe care le-au miluit?… Și în toate laturile de la Răsărit până la Apus și de la Amiază-zi până la Amiază-noapte, toate sfintele biserici le hrănea și cu multă milă pretutindeni da. Și nu numai creștinilor fu bun, ci și păgânilor, și fu tuturor tată milostiv, asemănându-se Domnului ceresc, care strălucește soarele Sau și ploaia și peste cei buni, și peste cei răi, cum arată Sfânta Evanghelie„. Tot din această lucrare, aflăm că Neagoe l-a avut profesor și duhovnic pe Sfântul Nifon: „Iar fericitul Nifon îl întărea în învățăturile sale„.

A făcut donații mănăstirilor ortodoxe din Muntele Athos, Muntele Sinai, Ierusalim, Țară Românească. A fost ctitor al multor biserici din țară și autorul uneia dintre cele mai vechi capodopere ale literaturii românești, „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul sau Teodosie„, lucrare cu un conținut moral-creștin.Rugăciune către Sfântul Voievod Neagoe Basarab

Rugăciune către Sfântul Voievod Neagoe Basarab

Doamne Dumnezeul nostru, Dumnezeul îndurărilor şi a toată milostivirea, Cel minunat întru sfinţii Tăi şi cărora le asculţi rugăciunile, primeşte cererea noastră pe care Ţi-o aducem în ziua prăznuirii prietenului şi casnicului Tău, Neagoe Basarab. Tu, Doamne, ai rânduit neamului nostru, în toate timpurile şi locurile, unde se preamăreşte numele Tău, eroi ai credinţei şi sfinţi care ţi-au plăcut din neam în neam, între care străluceşte şi măritul Voievod Neagoe Basarab.

Pentru rugăciunile lui, revarsă peste noi toţi pacea şi liniştea Ta binefăcătoare, ca să biruim fiecare necazurile şi ispitele vieţii: dregătorilor trimite-le dreaptă înţelepciune, ierarhilor chip sfinţeniei, preoţilor împlinirea misiunii la care au fost chemaţi, monahilor răbdare şi smerenie, iar poporului binecredincios ocrotire şi ajutor în vremea necazurilor, ca toţi să Te preamărim pe Tine, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită, în vecii vecilor.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page